Încărcare....
 
British EnglishRomână

Gaudeamus - Despre noi

Despre noi

Baza didactică şi de cercetare “Gaudeamus” este situată în judeţul Bihor - Stâna de Vale, în Munţii Vlădeasa, la circa 90 km de Oradea, la o altitudine de aproximativ 1200 m.

Staţiunea Stâna de Vale a fost înfiinţată în anul 1880 de către Episcopia Greco-Catolică Oradea prin bunăvoinţa împărătesei Maria Tereza care a împroprietărit cu întreg terenul din această staţiune, Biserica Română Unită cu Roma. Administrativ, aparţine comunei Budureasa, unde regăsim unul dintre cele mai vechi centre de creaţie populară din Ţara Crişurilor. În comuna Budureasa se confecţionează vestitele lăzi de zestre, unice în ţară prin ornamentaţia arhaică şi mai ales a tehnicii de afumare a scândurilor de fag înaintea confecţionării fiecărei lăzi de zestre. Tot aici mai poate fi văzută o moară de apă în stare de funcţionare, precum şi o piua de postav.

Stâna de Vale  este o staţiune climaterică întinsă pe o suprafaţă de aproximativ  2.700 de hectare, între Munţii Vlădeasa şi Munţii Pădurea Craiului şi se numără printre cele mai cunoscute staţiuni din ţară, fiind caracterizată de un climat sub-montan cu o temperatura medie anuala de 5 grade Celsius, aer bogat în ozon şi puternic ionizat, nebulozitate redusa şi precipitaţii din abundenţă.

Cadru natural pitoresc, Stana de Vale este recunoscută ca fiind cel mai important nod pentru traseele turistice din Munţii Apuseni. De primăvara şi până toamna târziu, bioclimatul tonic stimulant pentru organismul uman, face ca turiştilor ajunşi pe aceste meleaguri să li se ofere oportunitatea unor excursii inedite pe trasee marcate, cu grade diverse de dificultate.

Cele mai populare trase sunt Grota Urşilor, Moara Dracului, Săritoarea Ieduţului, Peştera Alunului, Valea Iadului, Lacul Leşu, Cascada Vălul Miresei, Cascada Iadolina, Vărful Poieni, Cascada Izvorul Minunilor, centrul folcloric Budureasa (renumit datorita lăzilor de zestre), Peştera Onceasa, Peştera Alunului, Peştera Ferice, Păstrăvăria Stâna de Vale, Cabana Padiş, Cabana/Pestera Meziad etc. Se pot desfăşura activităţi specifice sporturilor montane precum şi activităţi de practică de specialitate. Aflată într-o depresiune înconjurată de munţi, cu zăpadă abundentă având şi renumele de a fi polul precipitaţiilor din România, cu valori ce depăşesc 1200-1400 mm/mp anual, iarna, staţiunea oferă condiţii optime de practicare a sporturilor specifice dispunând şi de o pârtie de schi cu teleschi ce are o lungime de 650 metri. Formele de relief ce caracterizează staţiunea, permit organizarea aproape oriunde a unor partide de săniuş precum şi posibilităţi de desfăşurare a activităţilor în aer liber.







Pe lângă frumuseţile naturale bine conservate, perimetrul Stâna de Vale beneficiază de ape oligominerale şi feruginoase,  bioclimat tonic caracterizat printr-o presiune atmosferică scăzută, radiaţie solară intensă şi ionizare crescută a aerului. Toate aceste proprietăţi constituite în importanţi factori de cură recomandaţi în diferite terapii pentru afecţiuni respiratorii, endocrine, surmenaj, astenie etc. reprezintă atuu-rile principale ale zonei.



 



Cine este online

22 utilizatori online