Încărcare....
 
British EnglishRomână

Prezentare generala CECDRU

Conceptul de educație continuă a fost lansat în anul 2000 de Comisia Europeană, "Memorandumul asupra învățării pe tot parcursul vieții" fiind un document ce se înscrie în cadrul politicilor și strategiilor europene de dezvoltare. Educația permanentă devine un instrument în politica de integrare europeană, contribuind nu numai la menținerea competitivității economice și ocuparea forței de muncă ci și o modalitate de combatere a excluderii sociale.

Propunerile de formare și dezvoltare continuă aferente adulților urmăresc:

- încurajarea creșterii și dezvoltării industriale;

- asigurare de suport și asistență persoanelor pentru a putea răspunde problemelor practice cu care aceștia se confruntă;

- pregătire pentru oportunitățile de muncă, actuale și de perspectivă;

- asistarea organizațiilor în atingerea rezultatelor dorite;

- oferirea de oportunități pentru a identifica și stimula schimbările la nivel de comunități.

Misiunea C.E.C.D.R.U. este de a realiza integrarea serviciilor de iniţiere, organizare şi desfăşurare a activităţilor destinate educaţiei şi formării continue în cadrul Universităţii din Oradea, în colaborare cu facultăţile/departamentele din cadrul UO, cu alţi furnizori acreditaţi sau/şi autorizaţi de educaţie continuă din ţară şi din străinătate, de a oferi consultanţă metodologică responsabililor cu formarea continuă din cadrul facultăţilor şi departamentelor;

CECDRU promovează organizarea programelor postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă sub forma:

  • Programelor postuniversitare de specializare;

  • Programelor postuniversitare de perfecţionare;

  • Programelor postuniversitare de dezvoltare personală;

  • Programe de conversie/reconversie/respecializare profesională;

  • Şcolilor de vară sau/şi workshop-urilor;



Cine este online

26 utilizatori online

Contact

Sediul Bibliotecii Universității din Oradea, etaj II, Sala E2.13a
C.P. 114, Oficiul Postal 1, Str. Universității nr. 1, Oradea
Tel:   +40 259-408654
cecdru@uoradea.ro