The Sigle of the University

 


Prezentare generala

Scurt istoric

Traditiile invatamantului superior oradean, folosind o metafora istorica, se pierd in negura vremurilor. In anul 2010 s-au implinit 230 de ani de la infiintarea invatamantului academic oradean si 47 de ani de invatamant universitar continuu la Oradea.

In atmosfera iluminista a sfarsitului secolului al XVIII-lea ia fiinta la Oradea, in 1780, o "institutie superioara pentru invatamantul filozofic", transformata in 1788 in Facultate de Drept, cea mai veche facultate nu numai de pe cuprinsul Romaniei actuale, ci dintr-o vasta regiune a rasaritului european.

Din 1921 toate cursurile Facultatii de Drept s-au tinut in limba romana. In 1923, prin ctitorirea a doua Academii teologice viata universitara oradeana va primi noi dimensiuni.

Academia de Drept din Oradea, alaturi de cele doua Academii teologice mai avea de facut un pas, prin integrarea unei Facultati de Litere, pentru indeplinirea unui deziderat mai vechi de alcatuire a unei universitati a Crisanei la Oradea, numai ca in anul 1934, in imprejurari peste care se trece repede cu vederea, nucleul universitar din Oradea se destrama iar Facultatea de Drept, dupa un secol si jumatate de activitate neintrerupta, este desfiintata si transferata la Cluj.

Dupa aproape trei decenii de la intreruperea activitatii Academiei de Drept din Oradea, la 1 octombrie 1963, printr-un Ordin al Ministerului Invatamantului, se infiinteaza la Oradea un Institut Pedagogic de 3 ani, menit sa complineasca penuria de cadre didactice din invatamantul de cultura generala. Noua institutie de invatamant superior oradean isi incepe activitatea cu doua facultati: filologie si matematica-fizica, la care din anul urmator se adauga Facultatea de Istorie-Geografie si cea de Educatie Fizica. Rand pe rand, noile specializari dobandesc regim universitar pana in deceniul trecut, cand din 1983, datorita unei politici educationale eronate, specializarile didactice si umaniste isi restrang activitatea si, dintr-o institutie de invatamant prospera, nu ramane decat un institut de subingineri, afiliat Institutului Politehnic din Cluj.

In mai 1990, printr-un decret al guvernului roman, s-a infiintat Universitatea Tehnica, denumita apoi Universitatea din Oradea, pe temelia puternica a unor prestigioase traditii universitare oradene. Era o reparatie culturala si stiintifica de mult dorita in viata societatii romanesti, ca o incununare la Oradea a victoriei revolutiei poporului roman din decembrie 1989, una dintre cele mai mari realizari romanesti din Crisana dupa realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se intruchipa astfel visul atator generatii de intelectuali bihoreni, exprimat limpede de un istoric al institutiilor culturale din municipiul Oradea si judetul Bihor: "Cat pentru viitor dorinta tuturor romanilor de bine este ca la Oradea sa se infiinteze o universitate completa, ale carei lumini sa strabata intreaga granita de vest a Romaniei".

Astazi, Universitatea din Oradea este o asemenea institutie de invatamant superior completa, care integreaza in sine 18 facultati: