Laboratorul „Industry 4.0” la UO, realizat de Compania Nidec Oradea
La Universitatea din Oradea, în clădirea T, a fost inaugurat luni, 29 octombrie 2018, un laborator „Industry 4.0”, primul laborator de convertizoare de frecvență, motoare și automatizare industrială dedicat studenților din cadrul departamentelor Ingineria Sistemelor Automate și Management, Inginerie Electrică și Electronică și Telecomunicații ale Facultății de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI). …
Profesorul universitar emerit, dr. ing. Gavril ROȘCA, de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, a încetat din viață
Profesorul universitar emerit, dr. ing. Gavril ROȘCA, de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, a încetat din viață, în data de 29 octombrie 2018, la vârsta de 87 de ani. Gavril ROȘCA s-a născut la data de 12 aprilie 1931, la Voievozi, în județul Bihor. …
John J. Mearsheimer – membru al corpului academic orădean
Universitatea din Oradea, la propunerea Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (IRISPSC), a acordat titlul de Doctor Honoris Causa renumitului specialist în domeniul relațiilor internaționale, profesorul emerit John J. Mearsheimer de la Universitatea din Chicago. …
Simpozionul „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (sec. XVIII-XXI)” – Ediția a XIV-a
În perioada 5-7 octombrie 2018, s-a desfășurat sub egida Universității din Oradea prin Departamentul de Istorie din cadrul Facultății de Istorie,Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării și Departamantul Finanțe Bănci de la Facultatea de Științe Economice, cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (sec. XVIII-XXI)”. Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, de la ora 09.30. Începând cu anul 1991, Universitatea din Oradea, prin specialiștii ei istorici și economiști organizează, din doi în doi ani, Simpozionul „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (sec. XVIII-XXI)”, profilat pe probleme de istorie financiar-bancară. …
Cea de-a III-a ediţie a workshop-ului studențesc “Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici”
În perioada 18-20 octombrie 2018, la Oradea şi Băile Felix a avut loc cea de-a III-a ediţie a workshop-ului studențesc “Creşterea eficienţei energetice la consumatori industriali şi casnici” care s-a dovedit un real succes. …
Decernarea tilului Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea – farmacistului Dumitru Lupuliasa
Vineri, 12 octombrie 2018, ora 11.00, a avut loc ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa a Universității din Oradea, renumitului farmacist prof.univ.dr.farm. DUMITRU LUPULIASA, Președinte al Colegiului Farmaciștilor din România. Domnia sa este unul dintre fondatorii școlii farmaceutice orădene. …
Conferința internațională – Europa la un secol de la sfârșitul Primului Război Mondial (1918-2018)
În perioada 10-12 octombrie 2018, Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea a organizat conferința internațioală - Europa la un secol de la sfârșitul Primului Război Mondial (1918-2018). …
Congresul național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română – la Universitatea din Oradea
În perioada 9-10 octombrie 2018, Facultatea de Teologie Episcop dr. Vasile Coman din cadrul Universităţii din Oradea a organizat cel de-al VIII-lea Congres al Facultăţilor de Teologie Ortdoxă din cadrul Patriarhiei Române. La această manifestare au participat decanii, directorii de departamente, directorii Şcolilor doctorale din cadrul facultăţilor participante, precum şi delegaţii Patriarhului Daniel. …
Decernarea titlului Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea – profesorului Ladislau Gyémant
În data de 10 octombrie 2018, în cadrul ședinței solemne a Senatului Universității din Oradea, renumitului profesor Ladislau Gyémant i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea. …
Simpozionul „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (sec. XVIII-XXI)” – Ediția a XIV-a
În perioada 5-7 octombrie 2018, s-a desfășurat sub egida Universității din Oradea prin Departamentul de Istorie din cadrul Facultății de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării și Departamentul Finanțe Bănci de la Facultatea de Științe Economice, cea de-a XIV-a ediție a Simpozionului „Muncă, bani, bănci, cultură și politică (sec. XVIII-XXI)”. Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea. …
Caută
Calendar evenimente
Multimedia Foto și Video
Arhivă
Tag-uri Populare