Sari la conținut
Unicamp Preloader

Senatul Universității din Oradea, între trecut și viitor - Universitatea din Oradea

Senatul Universității din Oradea, între trecut și viitor

Featured image featured-2582-67a1c9130a7bc
Știri

Senatul Universității din Oradea, între trecut și viitor

De această dată, întâlnirea a avut un singur punct pe ordinea de zi. Votul pentru validarea rezultatelor alegerilor pentru noul Senat al Universității din Oradea a fost unanim.

Conf. univ. dr. Aurel Căuș, președintele încă în funcție al Senatului, a afirmat că „Momentul este, în egală măsură, unul trist și unul plin de bucurie. Un mandat se încheie și un altul începe… Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor și să afirm, încă o dată, că am lucrat foarte bine împreună”.

Președintele Senatului Universității din Oradea, împreună cu vicepreședintele, prof. univ. dr. Victoria Bogdan, și cu cancelarul general, conf. univ. dr. Ioan Țarcă, au înmânat Diplome de Merit, foștilor senatori.

La puțin timp după acest moment, a avut loc și prima ședință a noului Senat la Universității din Oradea – for ales pentru un mandat de cinci ani, 2024 – 2029.

Noul președinte al Senatului Universității din Oradea urmează să fie ales de colegii validați astăzi, la proxima ședință a forului academic, programată să aibă loc la sfârșitul acestei luni.

 

Biroul Comunicare – Universitatea din Oradea

 

 

 

Arhivă

Tag-uri Populare

Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.