Ediție aniversară a Simpozionului de Antropologie al Facultății de Litere
23 aprilie 2026 2026-04-23 10:09Ediție aniversară a Simpozionului de Antropologie al Facultății de Litere
În sala Consiliului de Administrație al Universității din Oradea s-a desfășurat, la 22 aprilie 2026, Simpozionul de Antropologie al Facultății de Litere, ediția a X-a, aniversară. Tema acestui an: Tradiție și actualitate în cercetarea etno-folclorică la Facultatea de Litere. Organizată și moderată de prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, de la Facultatea de Litere, director al Centrului de cercetare al schimbărilor culturale naționale în contextul globalizării, manifestarea științifică a avut două părți.

În prima parte a fost evocat, succint, istoricul acestui eveniment, la care, în decursul anilor, au participat, în calitate de invitați speciali, personalități de marcă ale filologiei și culturii române și nu numai. De amintit sunt: academicianul Mircea Martin, actualul președinte al comisiei de filologie a Academiei Române, profesorul Ion Cuceu, fost director al Institutului Arhiva de Folclor a Academiei Române, din Cluj Napoca, renumitul istoric Adrian Cioroianu, în calitate de ambasador al României la UNESCO, alți ambasadori, profesori și specialiști în antropologie de la universități din țară și străinătate.

În deschiderea Simpozionului au luat cuvântul prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea și conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decan la Facultatea de Litere. Invitata specială a acestei ediții a fost cunoscuta interpretă de folclor și profesoară Florica Bradu, absolventă a Facultății de Litere, între primele promoții. Marea doamnă a folclorului din Bihor a vorbit despre valoarea inestimabilă a unor creații perene ale folclorului din Bihor, inclusiv despre obiceiul și refrenul Lioarei, pe care artista l-a făcut celebru în întreaga lume.

A doua parte a simpozionului a fost o sesiune de comunicări cu prezentări ale cercetărilor, din ultimii ani, de la Facultatea de Litere, ale foștilor și actualilor doctoranzi interesați de domeniul etno-folcloric, de folclorul literar. Prezentările diferitelor generații de doctori și doctoranzi, dezbaterile specialiștilor și invitaților au reliefat că la Facultatea de Litere s-a creat o școală de antropologie culturală care acoperă, ca arie de cercetare, zone precum Bihorul, Sălajul, Maramureșul și Sătmarul dar are și deschideri spre multiculturalitatea specifică acestor spații culturale, spre folclorul comparat și studii ale realităților culturale ale diasporei. Publicarea acestor cercetări, atât la Universitatea din Oradea sau la Muzeul Țării Crișurilor, cât și la alte edituri universitare din Cluj Napoca și Timișoara, dovedește integrarea acestor cercetări în circuitul național de valori științifice ale domeniului.

Momentul artistic, de la finalul evenimentului, a avut-o ca invitată pe Ioana Crișan, absolventă și ea a Facultății de Litere. Aceasta a interpretat piese culese din folclorul bihorean și a fost evocată perioada în care, în cadrul Facultății de Litere, a funcționat un ansamblu de dansuri folclorice. La eveniment a participat un public numeros, din cadrul universității, de la Facultatea de Litere și de la alte facultăți și departamente cu care centrul de cercetare a avut colaborări de-a lungul ultimilor ani. De asemenea au fost invitați specialiști ai Muzeului Țării Crișurilor din Oradea și, nu în ultimul rând, studenți.

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea