Unicamp Preloader

Conferința Națională de Drept Penal „Vespasian Pella”, cu participare internațională, Oradea, 29-30 mai 2026 - Universitatea din Oradea

Conferința Națională de Drept Penal „Vespasian Pella”, cu participare internațională, Oradea, 29-30 mai 2026

simbol-Facultatea-de-Drept-149x180-1
Știri

Conferința Națională de Drept Penal „Vespasian Pella”, cu participare internațională, Oradea, 29-30 mai 2026

Asociația Română de Științe Penale (ARSP), Academia de Științe Juridice din România și Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea anunță organizarea unui eveniment de înaltă ținută științifică: Conferința Națională de Drept Penal „Vespasian Pella”, ediția a V-a. Desfășurată sub auspiciile unei colaborări internaționale de prestigiu cu Asociația Internațională de Drept Penal (AIDP), manifestarea va avea loc în zilele de 29 și 30 mai 2026, la Universitatea din Oradea.

Ediția din acest an este dedicată dezbaterii unei tematici cu relevanță contemporană, și anume: „Probleme actuale ale dreptului penal la nivel național și internațional”. Obiectivul central îl reprezintă analizarea mutațiilor legislative și a provocărilor jurisprudențiale generate de evoluția societății tehnologice și a criminalității transfrontaliere.

Beneficiind de o reprezentare extinsă de țări și universități, conferința își afirmă dimensiunea multiculturală și anvergura internațională printr-o prezență de excepție a unor teoreticieni și practicieni ai dreptului care activiează în 10 țări – România, Austria, Croația, Luxemburg, Polonia, Serbia, Turcia, Țările de Jos și Ungaria.

Dezbaterile vor reuni cadre didactice din instituții de învățământ superior și din asociații de prestigiu, consolidând cooperarea academică dintre centre universitare de elită precum: Universitatea din Luxemburg (Luxemburg), Universitatea din Utrecht (Țările de Jos), Universitatea din Miskolc, Universitatea din Szeged, Universitatea din Debrecen și Universitatea Reformată Károli Gáspár (Ungaria), Vienna University of Economics and Business (Austria), Universitatea din Istanbul (Turcia), Universitatea „Cardinal Stefan Wyszyński” din Varșovia și Universitatea „Maria Curie-Skłodowska” din Lublin (Polonia), University for Commerce and Judiciary din Novi Sad (Serbia) și Universitatea din Osijek (Croația). La acestea se adaugă instituții academice de prestigiu din România: Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Româno-Americană, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Academia de Poliție „Al. I. Cuza” din București.

Programul conferinței abordează o agendă complexă, structurată pe provocările emergente ale spațiului de libertate, securitate și justiție, printre care se numără: Inteligența Artificială (IA) și digitalizarea în justiția penală, Dreptul penal al afacerilor și Conformitatea corporativă, Mecanisme europene și de cooperare Internațională, precum și Protecția drepturilor fundamentale.

Deschiderea oficială a lucrărilor care va avea loc în Aula Magna (Universitatea din Oradea), începând cu ora 9.00, va fi marcată de prezența unor personalități ale mediului academic și juridic, atât din țară, cât și din străinătate. Printre cei care vor lua cuvântul se numără prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, Președinte de onoare al ARSP, Secretar general al Academiei de Științe Juridice din România și Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, alături de prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, Rectorul Universității din Oradea. Lor li se vor alătura prof. univ. dr. Katalin Ligeti, Președinte al Asociației Internaționale de Drept Penal și Decan al Facultății de Drept, Economie și Finanțe a Universității din Luxemburg, precum și prof. univ. dr. John Vervaele, Președinte de onoare al AIDP și reprezentant al Universității din Utrecht. De asemenea, vor susține intervenții prof. univ. dr. Ioan Chelaru, Președintele Uniunii Juriștilor din România, și prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, Președintele Asociației Române de Dreptul Penal al Afacerilor. Conf. univ. dr. Cristian-Dumitru Miheș, Decanul Facultății de Drept a Universității din Oradea, va întregi atmosfera de dialog academic.

Debutul lucrărilor va include și un moment cu o mare încărcătură emoțională, dedicat memoriei profesorului și colegului Constantin Duvac, promotorul acestei conferințe, care a trecut recent la cele veșnice, în mod fulgerător. 

”Manifestarea, care reprezintă totodată un prilej de reflecție asupra moștenirii lăsate de marele jurist Vespasian Pella, se bucură de sprijinul unor parteneri instituționali de prim rang” a declarant conf. univ. dr. Cristian Miheș, decanul Facultății de Drept. Printre aceștia se numără Asociația Internațională de Drept Penal, Uniunea Juriștilor din România, Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Drept, alături de Asociația Română de Dreptul Penal al Afacerilor. Evenimentul este susținut, de asemenea, de Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Baroul Bihor, Camera Notarilor Publici Oradea și Colegiul Consilierilor Juridici Bihor, precum și de Filiala Oradea a Asociației Române de Științe Penale, contribuind astfel la consolidarea unui cadru de dialog profesional și academic de înalt nivel.

Programul conferinței:

Lucrările se vor desfășura în limbile română, engleză și franceză, asigurând un dialog științific dinamic și facilitând schimbul academic între sistemele de drept reprezentate.

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.