Unicamp Preloader

A 22-a ediție a Conferinței Internaționale EINCO a debutat la Universitatea din Oradea - Universitatea din Oradea

A 22-a ediție a Conferinței Internaționale EINCO a debutat la Universitatea din Oradea

simbol-Facultatea-de-Stiinte-Economice
Știri

A 22-a ediție a Conferinței Internaționale EINCO a debutat la Universitatea din Oradea

Cea de-a 22-a ediție a conferinței internaționale „Economic Issues – New Challenges” (EINCO) a debutat la Universitatea din Oradea, în cadrul Facultății de Științe Economice, printr-o sesiune plenară dedicată noilor provocări economice. Evenimentul, organizat anual de către facultate, se desfășoară în perioada 28–30 mai 2026 și reunește cercetători, cadre didactice, doctoranzi și specialiști din țară și din străinătate.

Conferința este realizată în parteneriat cu AFER, AGER – filiala Bihor, University of Évora, Institutul de Studii Financiare, Institutul de Economie Națională și Institutul Național de Cercetări Economice ale Academiei Române, SAMRO, Centrul de Cercetare pentru Competitivitate și Dezvoltare Durabilă și Centrul de Documentare Europeană Oradea (EDCO).

Deschiderea oficială a avut loc în Aula Magna a Universității din Oradea și a fost moderată de conf. univ. dr. Dorin Cristian Coita, prodecan al Facultății de Științe Economice.

Cuvântul de deschidere și prezentarea ediției au fost susținute de prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, președinte al conferinței și decan al facultății, urmate de alocuțiunea de bun venit a prorectorului Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Anca Otilia Dodescu, coordonator local al Alianței Europene a Universităților EU GREEN. O privire de ansamblu asupra contribuțiilor științifice ale conferinței a fost oferită de lect. univ. dr. Diana Perțicaș, prodecan al Facultății de Științe Economice.

Sesiunea plenară a reunit patru prezentări keynote care au abordat teme esențiale pentru înțelegerea transformărilor economice actuale. Prof. dr. Abdolkarim Sadrieh, decan al Facultății de Economie și Management din cadrul Universității Otto von Guericke din Magdeburg, a abordat tema ”Comportamentul economic non-cooperativ și distructiv – factori și remedii”. Valentin Ionescu, președintele Institutului de Studii Financiare, a discutat despre necesitatea regândirii modelelor, politicilor și leadershipului într-un context marcat de schimbări rapide – „Regândirea modelelor, politicilor și a leadershipului într-o lume disruptivă”. Prof. univ. dr. habil. Marcel Ioan Boloș, cadru didactic al Facultății de Științe Economice și director general al ADR Nord-Vest, a prezentat implicațiile viziunii computaționale asupra procesului decizional financiar – „Luarea deciziei financiare în era viziunii computaționale”. Tudor Doman, expert în cadrul Băncii Naționale a României, a abordat tema „Reziliența operațională digitală”. Împreună, aceste intervenții au oferit o perspectivă integrată asupra modului în care comportamentul uman, tehnologia și reglementarea remodelează deciziile economice și financiare, oferind publicului repere valoroase pentru dezbaterile din zilele următoare.

Lucrările conferinței continuă vineri, 29 mai, cu patru sesiuni paralele, desfășurate onsite și online, dedicate afacerilor internaționale, economiei și turismului, finanțelor și contabilității, respectiv managementului și marketingului. În aceeași zi sunt programate lansarea oficială a ”Dicționarului multilingv” și un atelier academic dedicat strategiilor de publicare cu impact ridicat.

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.