Universitatea din Oradea – Facultatea de Drept Școala de vară „Iuris” la a V-a ediție
21 iulie 2026 2026-07-21 11:30Universitatea din Oradea – Facultatea de Drept Școala de vară „Iuris” la a V-a ediție
Facultatea de Drept a Universității din Oradea a derulat, între 15 și 17 iulie 2026, cea de a V-a ediție a școlii de vară „Iuris”, dedicată elevilor dornici să se inițieze în tainele științelor juridice.
Activitățile din programul școlii de vară s-au desfășurat în incinta Facultății de Drept, dar și în sala de ședințe a Consiliului Local Oradea. La aceste activități au participat cadre didactice ale Facultății de Drept, specialiști din domeniul administrației publice și domeniul juridic, precum și studenți, membri ai ELSA Oradea.
Deschiderea evenimentului s-a derulat în sala festivă a Facultății de Drept. Conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept, le-a mulțumit elevilor pentru participare, subliniind că obiectivul propus de gazde este familiarizarea lor cu „viața” de student la Drept.

Abordând un subiect din actualitate, studenții Facultății de Drept, de la specializarea Drept și Administrație Publică – programele de licență și de master – le-au prezentat elevilor cum se desfășoară o ședință de Consiliu Local. Tinerii au parcurs împreună etapele de adoptare a unei hotărâri; de la munca în Comisiile de specialitate, până la votul asupra acesteia. Studenții de la Drept care și-au ghidat tinerii colegi în tainele administrației locale sunt: Chisăliță Lucian (Master Administrație Publică), David Larisa (Master Administrație Publică), Egri-Matei Antonia (Drept, anul II), Filip Andrei (Drept, anul I), Gabrian Diana (Drept, anul II), Groza Carla Maria (Drept, anul II), Hrincă Emirene (Drept, anul II), Junjan Denisa (Master Administrație Publică), Kovacs Rebeca (Master Administrație Publică), Kovacs Melissa (Administrație Publică, anul II), Macăle Vlad (Drept, anul I), Mocanu Denisa (Master Administrație Publică), Novac Antoniu (Drept, anul III), Pașc Raul (Administrație Publică, anul II), Sculschi Andreea (Drept, anul II ), Simuț Sergiu (Drept, anul I).

De asemenea, elevii au avut oportunitatea de a participa la workshop-uri susținute de specialiști din domeniul dreptului și administrației publice.
„Acest demers și-a propus să ofere o perspectivă de ansamblu referitoare la oportunitățile pe care le generează absolvirea Facultății de Drept, precum și servicii de consiliere în carieră. Alegerea unei cariere reprezintă un moment deosebit de important în viața oricărui absolvent de liceu. Opțiunile sunt variate, iar o atare alegere trebuie făcută în cunoștință de cauză”, a declarat conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș, decanul Facultății de Drept.

Universitatea din Oradea / University of Oradea
Echipa de Comunicare