„Noaptea Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea”, o întâlnire cu știința devenită reper pentru comunitatea orădeană
30 septembrie 2026 2026-09-30 14:45„Noaptea Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea”, o întâlnire cu știința devenită reper pentru comunitatea orădeană
„Noaptea Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea”, o întâlnire cu știința devenită reper pentru comunitatea orădeană
Vineri, 25 septembrie 2026, Sala Polivalentă a Universității din Oradea și spațiile din jurul acesteia s-au transformat într-un loc al curiozității, al experimentelor și al descoperirii. Pentru câteva ore, întrebările au fost mai importante decât răspunsurile, iar știința a putut fi atinsă, testată și, mai ales, trăită.
Ajunsă la cea de-a XIV-a ediție locală, „Noaptea Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea” a adus împreună peste 230 de expozanți – cadre didactice, cercetători, studenți, elevi, reprezentanți ai liceelor și ai companiilor partenere – și peste 850 de copii și tineri, veniți alături de profesori, părinți și bunici să descopere ce se întâmplă atunci când curiozitatea se transformă în cunoaștere.

Evenimentul, parte a amplei manifestări europene dedicate științei, cercetării și inovării, a devenit, pentru comunitatea orădeană, mai mult decât o întâlnire anuală cu cercetarea. A devenit un moment în care Universitatea din Oradea își deschide porțile și își arată oamenii, ideile, proiectele și rezultatele concrete ale celor care construiesc, prin cercetare, viitorul.
O invitație la curiozitate
Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de prof. univ. dr. habil. Livia Bandici, prorector al Universității din Oradea, care le-a adresat celor prezenți un mesaj despre rolul întrebărilor și al curiozității în progresul societății.

„Este o mare bucurie să deschidem această seară dedicată științei, curiozității și oamenilor care, prin întrebările pe care le formulează și răspunsurile pe care le caută, contribuie la progresul societății. Noaptea Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea – 2026 este, înainte de toate, o invitație la curiozitate”, a spus prorectorul Universității din Oradea.
În mesajul său, prof. univ. dr. habil. Livia Bandici a vorbit și despre locul cercetării în Universitatea din Oradea și despre direcția de dezvoltare pe care instituția dorește să o consolideze prin participarea la alianța europeană EU GREEN: „o cercetare conectată, interdisciplinară și internațională, dar în același timp relevantă pentru comunitatea noastră”.
Adresându-se deopotrivă cercetătorilor, cadrelor didactice, studenților, elevilor și tuturor celor prezenți, prorectorul a încheiat cu un îndemn simplu și esențial: „Continuați să puneți întrebări, să căutați răspunsuri și să transformați curiozitatea în cunoaștere.”
Când cercetarea devine experiență
La „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, cercetarea nu a fost prezentată prin definiții, ci prin experiențe.
Roboții care joacă fotbal sau Go, carturile, jocurile și testele de abilități sunt deja printre atracțiile așteptate de publicul orădean.

La standul Facultății de Informatică și Științe, experimentele de fizică și chimie, dar și întâlnirea cu reptilele au reușit să-i țină aproape pe vizitatori, indiferent de vârstă. Facultatea de Geografie, Turism și Sport i-a provocat pe cei mai îndrăzneți să-și testeze abilitățile motrice, în timp ce Facultatea de Drept a transformat curiozitatea pentru lumea criminalisticii într-o serie de puzzle-uri și provocări.
La Facultatea de Litere și Arte, comunicarea și creativitatea au devenit, la rândul lor, obiecte de explorare. Prin jocuri și exerciții, copiii și tinerii au putut să-și testeze abilitățile de comunicare și aptitudinile artistice și să se întrebe, poate pentru prima dată: „Sunt oare bun pentru o carieră artistică?”
Iar la Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, vizitatorii au putut urmări, pas cu pas, drumul de la măsurarea terenului și proiectare până la construcția unei case. Standul facultății a fost, la propriu, o lecție despre cum o idee poate deveni o construcție.

De la laborator la tehnologia viitorului
O parte importantă a evenimentului a fost dedicată tehnologiei și soluțiilor care conturează lumea de mâine.
Studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial și Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică au adus în fața publicului camere inteligente, imprimante 3D, sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, roboți, aparate de măsură și mici autoturisme – tehnologii care, privite de aproape, transformă ceea ce pare încă îndepărtat în ceva concret și accesibil.

Zeci de participanți au ales să treacă dincolo de spațiul expozițional și să descopere locurile în care cercetarea se întâmplă, zi de zi. Traseul a inclus Centrul de Cercetare pentru Materiale Avansate, Centrul de Cercetare pentru Performanța Umană, Centrul de Transfer Tehnologic (inclusiv Living Lab VR@UO), Laboratorul pentru Autovehicule Rutiere, laboratorul INTERBUILD ADVANCED and MECATRONICS. Facultatea de Medicină și Farmacie a prezentat – Centrul de simulare și tehnologii digitale în medicina dentară DENTSIM unde vizitatorii au putut descoperi tehnologiile utilizate în formarea și practica medicinei dentare moderne.
Întrebări despre lume, despre profesii și despre viitor
La standul Facultății de Științe Economice, provocarea a venit sub forma unei întrebări simple: „Ce ai face cu un milion de euro?”. Răspunsurile au umplut rapid tabla și au demonstrat, încă o dată, că economia poate începe cu o întrebare care îi face pe oameni să viseze.
Dincolo de jocuri și experimente, cadrele didactice și studenții Universității din Oradea au stat de vorbă cu vizitatorii despre cercetare, viața de student, profesii, cariere și despre întrebările pe care știința le ridică în fiecare zi.

Un interes aparte au suscitat standurile EU GREEN și Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, care au oferit elevilor și tinerilor o perspectivă asupra dimensiunii internaționale a Universității din Oradea, dar și asupra posibilității de a transforma pasiunea pentru educație într-o carieră.
În curtea Universității, micul punct muzeal cu artefacte descoperite în timpul cercetărilor arheologice realizate de studenții și cadrele didactice ale Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a adus trecutul în mijlocul unei seri dedicate viitorului.
Iar Facultatea de Protecția Mediului a oferit, ca de fiecare dată, și un altfel de răsfăț: fructe, sucuri naturale, dulcețuri și alte produse realizate de reprezentanții Departamentului de Ingineria Produselor Alimentare.
Universitatea și comunitatea, împreună
Alături de Universitatea din Oradea au fost, și în acest an, partenerii tradiționali ai evenimentului: Uniunea Studenților din Oradea, Poliția, Jandarmeria, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Crucea Roșie, Celestica și BRD Groupe Société Générale. La rândul său, Muzeul Țării Crișurilor și-a întâmpinat vizitatorii și a oferit acces gratuit la expozițiile sale, completând astfel invitația la cunoaștere cu o incursiune în istoria și patrimoniul acestor locuri.

Evenimentul s-a bucurat și de participarea unor reprezentanți ai universităților din Parma și Extremadura, parteneri ai Universității din Oradea, în cadrul alianței academice EU GREEN. Oaspeții universității orădene au fost direct implicați în desfășurarea evenimentului, participând la experiențe, demonstrații practice și concursuri pe teme precum sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă.
O seară care se încheie cu bucurie
Tombola „Nopții Cercetătorilor Europeni” a adus împreună zeci de copii în jurul urnei din care au fost extrase cele 50 de pachete cu premii pregătite de organizatori. Bucuria celor care și-au auzit numele a fost, poate, cel mai simplu și sincer mod de a încheia o seară în care curiozitatea a fost personajul principal.

Peste 230 de expozanți și mai mult de 850 de copii și tineri au trecut, în acest an, pragul „Nopții Cercetătorilor Europeni – Universitatea din Oradea”.
Dar dincolo de cifre rămâne ceva mai important: o comunitate care a venit să întrebe, să descopere și să înțeleagă.
Universitatea din Oradea / University of Oradea
Echipa de Comunicare