Loading...
 
British EnglishRomână

Alumni și Asociații studențești

                 

Asociația Alumni Universitatea din Oradea

          

      În 2023 am pornit procesul redefinirii identității noastre, a Asociației Alumni Universitatea din Oradea. De fapt, l-am pornit mai demult, încă de la începuturile organizației, din 2016, dar acum, după primii șapte ani de viață, ne-am întrebat din nou: Cine suntem noi?

Iar răspunsul este: Suntem cine vrem noi să fim! Haideți să dăm împreună acest răspuns.

Ne preocupă cine suntem noi. Misiune, viziune, valori, identitate organizațională, trecut, prezent, viitor..., lucruri din acestea. E o frumoasă și grea întrebare aceasta, cine suntem noi. O formulăm mereu, atunci când ne aflăm în momentele de grație ale existenței noastre, când ne prezentăm în fața cuiva sau, cel mai greu, atunci când ne uităm în oglindă.

Iată ce am aflat până acum, că Asociația Alumni Universitatea din Oradea este mai mult decât trecutul universității. Este viitorul.

Și nu numai al universității, ea este a multor comunități. Absolvenții noștri își aduc contribuția la binele, adevărul, frumosul, prosperitatea, dreptatea, cinstea și prestigiul unor organizații, instituții, firme, școli, teatre, muzee, afaceri, comunități și familii din sate și orașe nu doar din România ci din întreaga lume. Asta credem noi. Credem că oamenii buni împreună pot face o lume mai bună pentru cei apropiați și dragi lor.

Pentru că noi credem că misiunea Universității nu s-a încheiat o dată ce un absolvent a părăsit facultatea. Pentru că vedem din ce în ce mai mulți absolvenți ai UO care se întorc și doresc să contribuie la succesul în viață al actualilor studenți. Se întorc să le ofere din experiența lor de profesie și de viață, să dăruiască mai mult decât au primit, având dorința fierbinte ca darurile lor să fie bine primite. Avem în jur mulți prieteni din comunitatea instituțională, de afaceri, organizațională de toate felurile.

Procesul redefinirii noastre trebuie să adune nu doar definițiile propuse de cei din conducerea asociației, el poate beneficia de inspirația tuturor celor care ne dăruiesc timpul, inspirația și ideile lor.

Prima dată am început să căutăm identitățile altor comunități de alumni. Ei cum sunt? Cum se prezintă? Ce simboluri folosesc?

Apoi am început testarea unor modele. Studenții, absolvenții, prietenii și colaboratorii noștri s-au întrecut în a propune logo-uri prin care să Asociația Alumni Universitatea din Oradea să își dezvolte acea identitate vizuală autentică și pregnantă, în care toți absolvenții Universității să se regăsească și să îi facă să vibreze. Am fost plăcut impresionați de dedicația, priceperea și prospețimea ideilor propuse. Dar vrem mai mult, vrem ca și alții dintre studenți, absolvenți, prieteni și contributori să ne ajute cu pricepere, dedicație și profesionalism. Dăruindu-ne munca lor, ei se dăruiesc pe ei iar noi suntem gata să îi primim și să ne bucurăm împreună de roade.

Vă vom cere tuturor, dragi prieteni, să ne ajutați să aflăm cine suntem noi. Să ne faceți să devenim împreună cine vreți voi să fim.

Vă rog să completați acest chestionar în care să spuneți fiecare cine vreți voi să fie Asociația Alumni UO.

Vă mulțumim!

Președinte: Dorin Cristian Coita - +40722565854

E-mail: dcoita@uoradea.ro, dorincoita at gmail.com


Image

Uniunea Studenților din Oradea (USO) este o asociație a Universității din Oradea, de tip umbrelă, ce a luat naștere în luna octombrie a anului 2016, din dorința a trei membri senatori de la acea vreme de a lua inițiativă și de a fonda una dintre cele mai mari organizații de studenți din Oradea. Scopul nostru principal este de a crește vizibilitatea studenților din Oradea, prin implicarea activă în societatea orădeană, atât pe plan social, cât și pe plan profesional.

Cu un număr de peste 100 de voluntari activi, printre care și studenți reprezentanți în consiilile facultăților, în Senatul Universitar, dar și în alte comisii și comitete, USO se adresează tuturor studenților din cadrul Universității. De la activități de divertisment, precum Quiz Night sau Joia Studențiilor, care au devenit o marcă USO a distracției în rândul studenților, până la training-uri, ecologizări și teambuilding-uri, asociația noastră aduce în viața studențească o paletă largă de evenimente sociale și activități culturale pentru gusturile fiecăruia. Deși suntem o comunitate numeroasă, lucrul în echipă pentru realizarea evenimentelor nu oferă doar experiențe și abilități organizatorice diversificate, ci și ocazia de a cunoaște și a lega puternice prietenii cu persoane noi, născându-se astfel pe parcursul timpului #USOfamily.

Face  parte din familia mare a Uniunii Studenților din România (U.S.R), fiind cea mai mare federație studențească din țară. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președenția României, precum și Municipalități și Universități. Activități specifice se pot enumera: tabere de vara-Summer Camp, tabere de iarnă-Winter Camp, ecologizări, Școli de Leadership, Școli de Scriere de Proiecte, training-uri și multe alte activități și evenimente.

Pentru a ne îndeplini obiectivele, au fost create 5 departamente:

  • Departamentul de Resurse Umane ce se ocupă cu recrutările, selecția de noi membrii, dar și de organizarea de training-uri și teambuilding-uri;
  • Departamentul de PR & MARKETING ce oferă de fapt imaginea asociației și stă în spatele promovării prin intermediul rețelelor de socializare;
  • Departamentul de Project Management ce stă la baza tuturor proiectelor și evenimentelor aduse în lumina publicului;
  • Departamentul de Promoting care are ca scop promovarea asociației, dar și a activităților în campusul studențesc;
  • Departamentul de Fundraising în care scopul voluntarilor e de a căuta sponsori și parteneri.

Președinte: Bungău Tudor - +40 772 227 827

E-mail: usoradea@gmail.com

Asociația își are sediul în cadrul Campusului Univerisității din Oradea, str. Universității, nr. 1, Cămin C2, sala 002 (parter).

 

Image

 

 

Image

Uniunea Studenților din România (USR) este cea mai mare federație studențească din țară, reunind 107 organizații din 17 centre universitare. Scopul statutar al federației este acela de a reprezenta, promova și apăra drepturile studenților, în raport cu actorii relevanți la nivel național, în special Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Parlamentul, Guvernul, Președenția României, precum și Municipalități și Universități.

Din USR fac parte 6 organizații studențești ale Universității din Oradea:

·     Asociația Studenților Economiști din Oradaea – ASEO;

·     Asociația Studenților Ingineri din Oradea – ASIO;

·     Uniunea Studenților din Oradea – USO;

·     Asociația Studenților Mediciniști din Oradea – A.S.M.O.;

·     Asociația Studenților din Universitatea Oradea – ASUO;

·     Asociația de Responsabilizare și Dezvoltarea Tineretului Oradea – ARDT.

Pentru a ne urmări activitatea și a interveni cu propuneri vă invităm să accesați pagina de Facebook:
www.facebook.com/UniuneaStudentilordinRomania/ori site-ul: uniunea.ro/ 

 

Image

Asociația Studenților Stomatologi din Oradea (A.S.S.O.), membră ANOSR, a fost înființată în iulie 2012, la inițiativa studenților de la specializarea Medicină Dentară din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie Oradea. Obiectivele principale ale acestei organizații reprezintă dorința de a avea o asociație proprie care să apere interesele studențești, să faciliteze participarea la numeroase proiecte studențești specifice la nivel național și internațional precum și să ofere posibilitatea desfășurării unor proiecte pe teme specifice medicinei dentare de mare anvergură.

Activități desfășurate în cadrul A.S.S.O.:

1. Desfășurarea de proiecte în perioada sărbătorilor, ateliere de creații hand-made sau Campania „Oul Gigant”, toate cu scopul de a strânge fonduri în scop caritabil.

2. Organizarea corului studenților de la specializarea Medicină Dentară și Tehnică Dentară în vederea susținerii unui concert de colinde având ca scop strângerea de fonduri pentru a ajuta persoane cu nevoi speciale.

3. Desfășurarea unor activități specifice de profilaxie a cariei dentare adresate elevilor din ciclul primar și preșcolarilor într-un program intitulat ,,Zâmbet de copil. Prevenție și îngrijire”, realizat în colaborare cu ISJ Bihor, sub îndrumarea Ș.L. Dr. Dalai Camelia.

4. Susținerea de diferite proiecte cu scop de informare și conștientizare a populației asupra anumitor factori de risc: Campania „Anti-Tabac”, Campania „Info-Diabet”, Campania „Sănătate prin mișcare”.

5. Încheierea unor parteneriate cu alte asociații studențești în vederea organizării unor proiecte comune (consultații stomatologice gratuite, cursuri, etc).

6. Realizarea unor schimburi de experiență cu alte centre universitare din toată țara printr-un program numit InterDentis.

7. Redactarea și editarea revistei studențești Oradent Student.

8. Organizarea de Sesiuni de Comunicări Științifice anuale.

9. Petreceri și adunări studențești.

În concluzie, considerăm că această asociație, deși este numai la început, are toate șansele să devină foarte puternică și implicată în toate activitățile.

 

Image

Asociația Studenților Economiști din Oradea – ASEO – este o asociație studențească formată din studenți ai Facultății de Științe Economice din Oradea, cu sediul în clădirea F, sala F005, ce înglobează și armonizează concepte precum voluntariatul, practică, dezvoltare personală și profesională și nu numai. În același timp, ASEO promovează atât sistemul educațional formal, cât și educația non-formală. Acest mic grup de studenți ambițioși funcționează în baza unor valori și principii care pot fi luate drept model pentru toată comunitatea studențească.

Această asociație studențească derulează, atât activități pentru studenții economiști, dar și pentru toți studenții Universității din Oradea. Președintele acestei asociații este ABRUDAN Adrian Florin.

ASEO are scopul de a facilita descoperirea şi dezvoltarea potenţialului tinerilor studenți, pentru ca aceştia să aibă un impact pozitiv în societate, să aducă o plusvaloare societății din care aceștia fac parte. ASEO reprezintă un mediu ce este prielnic pentru ca un student să se dezvolte pe toate palierele. Această organizație reprezintă o modalitate de închegare a unui grup de persoane care au aceleași principii, mentalități, dorințe și interese, iar împreună ne dorim să promovăm aceste valori în rândul întregii comunități.

De-a lungul timpului, ASEO a încercat implementarea unor activități care să aducă studentul mai aproape de mediul de afaceri, să trăiască experiența unui angajat, dar și a unui angajator, să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare, să aplice practic, tot ceea ce înseamnă teoria însușită la cursurile universității. Toate acestea reprezentând un imbold atât pentru membri asociației prin implicarea și participarea în organizarea evenimentelor, cât și pentru restul comunității căreia ne adresăm.

Ulterior, ASEO a adus și divertismentul în mediul academic, deoarece, evenimentele de acest gen îmbină foarte bine partea de dezvoltare personală și profesională, folosind metode non-formale ale sistemului educațional.

O altă arie de cuprindere este cea socială, derulând activități prin care am oferit un sprijin anumitor persoane defavorizate(copii, familii) și sprijinind fundații pentru diversele cauze pentru care militau.

Pentru a fi un membru ASEO, studentul nu are prea multe de făcut: trebuie doar să fie ambițios, muncitor și consecvent. În primul rând, trebuie să realizeze o scrisoare de intenție care să conțină o descriere a aplicantului pe parte personală și profesională și motivația aplicării. În al doilea rând, această scrisoare trebuie să fie trimisă la adresa de e-mail a asociației: aseoradea at gmail.com, pentru ca mai apoi să aibă loc a doua etapă și anume interviul cu persoanele pretendente la aderarea în Asociația Studenților Economiști din Oradea, reprezentând etapa în care cunoaștem mai bine potențialul acestora.

Pentru a vizualiza mai multe detalii despre noi sau pentru orice alte informații vă sugeram să ne contactați și să vizualizați pagina noastră de facebook: https://www.facebook.com/aseoradea/?fref=ts

Președinte: Clara Elena Păun - +40 746 655 474

E-mail: aseoradea at gmail.com

Asociația își are sediul în cadrul Campusului Universității din Oradea, Sala F005, Facultatea de Științe Economice

 

Image

Inființată în 2005, ARISE Oradea este asociația studenților de la specializarea Relații Internaționale și Studii Europene ce are ca scop susținerea acestora, cât și crearea unor avantaje pentru ei, cum ar fi: posibilitatea dobândirii unor stagii de practică sau voluntariat, recomandări în urma activitații membrilor pentru diferite firme, companii naționale  și/sau multinaționale, dar și dobândirea de diplome și atestate legale.

Prin intermediul asociațiilor studențesti, studenții au ocazia să se cunoască și să participe, pe bază de voluntariat la activități variate, de la proiecte, traininguri, târguri pâna la școli de vară, festivaluri, etc.
Făcând parte dintr-o asociație studențească, studenții au ocazia de a face ceva plăcut și util cu timpul liber, de a fi ceva mai mult decât tipicul student care merge la cursuri și seminarii. Cu un program flexibil dar destul de variat, asociațiile studențești sunt o sursă foarte bună de a câștiga acea “experiență” atăt de căutată de angajatori, chiar și când vine vorba de proaspăți absolvenți.

ARISE este o asociație non-guvernamentala, non-profit, cu caracter non-politic ceea ce înseamnă că fiecare membru este egal în drepturi și obligații socio-culturale și socio-profesionale.

 

Image

AIESEC Oradea este unul dintre cele mai active asociații studențești din Universitatea Oradea, formată din studenți şi absolvenți de la toate facultățile din Oradea. Începând cu anul 1996, în cei 16 ani de existenţă, ne-am concentrat asupra activităților care au în vedere dezvoltarea tinerilor, atât pe partea personală cât şi pe partea profesională. AIESEC își concentrează principalele resursele în dezvoltarea de viitori lideri, care au un impact pozitiv asupra societății. AIESEC Oradea, a trimis aproximativ 20 de tineri pe an din Oradea, într-un stagiu de vouluntariat sau practică plătită în străinătate, am adus peste 15 tineri pe an ca să lucreze în companii, școli și ONG-uri din Oradea, am desfăşurat peste 10 proiecte pe an și am organizat conferințe, de la cele locale până la conferințe naționale. AIESEC România a fost fondată în 1990 de inițiativa AIESEC Austria. Este prezentă în 15 centre universitare din România (Arad, Braşov, Bucureşti, Constanța, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timişoara și Târgu Mureş), cu peste 1000 de membri. AIESEC Internațional fondat în 1948, este una dintre cele mai mari organizații de tineret din lume, existente în număr de peste 110 de țări, 65000 de membri, cu o istorie de peste 60 de ani. Deși există diferențe între realitățile locale AIESEC este ghidat de aceeaşi viziune „Peace and fulfillment of humankind's potential”.

 

Image

AIMSO, Association of International Students, Oradea was founded in November 2006 to represent foreign students and their views. It is a integrated as a department of ASMO, the association for Romanian medical students in Oradea. They represent the international students in the Faculty Council. They act as representatives and bring forward students’ ideas to the administration while cooperating with them to ensure the quality of our education while minimizing any shortcomings. In addition, they organize activities and events which enable different nationalities to socialize.In the end, their goal is build relationships of mutual understanding. AIMSO is mainly funded by the income of the various seasonal activities and events, such as themed parties, intramural sport tournament and barbecues. Any surplus is used to maintain the website, and Wi-Fi in the building or procure items which students in their learning process such as projector screens. Beginning from the end of April we will have 3 weekends full of various sport tournament including football, pool, bowling, cricket and volleyball. As the final event of the year, we will have our 6th annual barbecue. We will have tons of food and entertainment. We hope to see you there.

 

Image

Asociaţia Geografică „Simion Mehedinţi” Oradea (AGSM Oradea) este o asociaţie geografică care sprijină tinerii geografi şi nu numai, în descoperirea potenţialului lor ca tineri interesaţi de ştiinţele geografiei şi ale mediului înconjurător. Asociaţia oferă oportunităţi de dezvoltare personală prin activităţi de cunoaştere şi explorare a spaţiului geografic, expunerea membrilor săi la diferite culturi şi medii oferind şansa de aţi face noi prieteni dar şi pentru a stabili o reţea între tinerii studenţi şi elevi.

Ne-am înfiinţat printr-o hotărâre judecătorească la data de 3 decembrie 1993. Asociaţia îşi are sediul în cadrul Facultăţii de Geografie, Turism şi Sport, Departamentul de Geografie, Turism şi Amenajare Teritoriului, str. Universităţii, nr. 1, pav.C, sala S01 subsol.

Scopul asociaţiei este de a promova ştiinţa geografică, de a încuraja şi dezvolta activităţi ştiinţifice, academice, educaţionale şi profesionale între studenţii şi tinerii geografi din România şi întreaga lume. Organizăm excursii şi drumeţii cu caracter recreativ-educativ, acţiuni ecologice, aplicaţii de teren, sesiuni de comunicări, simpozioane, conferinţe şi congrese ştiinţifice, expoziţii, evenimente de socializare şi relaţionare cu alte organizaţii, schimburi de experienţă şi voluntariat, toate oferind oportunitatea de învăţare, complementare şi alternativă la educaţia tradiţională.

De ce facem ?

● Dorim să punem în evidenţă tinerii valoroşi ai societăţii noastre .

● Credem într-o societate incluzivă şi egală în care toţi tinerii au ocazia de a se dezvolta la potenţialul lor maxim,  în care înţelegerea profundă şi reciprocă este o realitate şi în care solidaritatea este o valoare comună.

● Considerăm că pentru fiecare dintre noi este o cale de comunicare, iar cele mai bune recomandări sunt cele care vin de la cunoscuţii noştri.

Ne găseşti pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/agsmoradea/ pe site-ul http://agsmoradea.ro/ sau la adresele de email agsmoradea@yahoo.com , agsmoradea@gmail.com

Motto-ul nostru: „Nu lăsa nimic între tine şi visele tale, dacă şi ţie îţi pasă, hai alături de noi!! Noi te aşteptăm”

Preşedinte: Sîncelean Oana Maria - +40 753 708 188

e-mail: agsmoradea at gmail.com

Asociația își are sediul în cadrul Campusului Univerisității din Oradea, str. Universității, nr. 1, Cămin C2, sala 002 (parter).

 

Image

Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO) este o organizaţie nonguvernamentală, care reprezintă studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea. Scopul asociaţiei este acela de a sprijini studenţii medicinişti orădeni şi de a participa la dezvoltarea profesională a acestora. ASMO este membră a Uniunii Studenţilor din România. ASMO adună la un loc studenţii Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, apărând interesele acestora, contribuind în acelaşi timp şi la ridicarea prestigului studentului medicinist orădean.

Unul dintre obiectivele principale ale oricărui medicinist este educaţia medicală, motiv pentru care asociaţia promovează în rândul studenţilor diversele congrese cu tematică medicală atât naţionale cât şi internaţionale, precum şi oferindu-le acestora ocazia de a participa la o serie de schimburi studenteşti atât interne cât şi externe. Prin apartenenţa ASMO în FASMR (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România) şi astfel în IFMSA (International Federation of Medical Student's Associations) desfăşoară anual stagii de practică de vară în clinici sau spitale din cele peste 100 de ţări membre IFMSA. De asemenea, pe perioada anului universitar studenţii pot să participe la schimburi interne, timp de o săptămână reuşind să viziteze şi alte centre universitare din ţară şi să lege prietenii cu colegi din alte oraşe. Ca şi studenţi medicinişti este de datoria noastră de a fi exemple pentru întreaga populaţie despre ceea ce înseamnă un stil de viaţă sănătos, motiv pentru care asociaţia abordează o serie de proiecte de sănătate publică cum ar fi: campaniile de donare de sânge "Donează sânge! Fii erou!" sau cele de educaţie sexuală destinate tinerilor "HIV-SIDA şi HPV", precum şi campanii de promovare a unui stil de viaţă sănătos cum ar fi "Anti Tabacco", de prevenţie a diabetului sau de promovare a sănătăţii publice cum ar fi "Sănătate în paşi de dans".

O categorie aparte de proiecte desfăşurate de către ASMO sunt cele dedicate copiilor:

  • Orphanage este un proiect în cadrul căruia voluntarii efectuează vizite săptămânale copiilor instituţionalizaţi, reuşind astfel să lucreze cu copii cu dizabilităţi psihice şi fizice.
  • Teddy Bear Hospital,în cadrul căruia voluntarii încearcă să învingă teama de doctor a celor mici prin jocul de-a doctorul.
  • Micii Sanitari, în cadrul căruia elevii claselor primare pot învăţa mai multe despre sănătate, mediu şi ceea ce înseamnă un stil de viaţă sănătos, realizându-se şi un concurs.

Asociaţia mai participă şi la organizarea a două tabere de vară cu profil medical şi anume: MASH (Medical Adventure School în Holiday) tabără desfăşurată în luna august pe platoul Glăvoi din Munţii Apuseni. Cea de-a doua tabără BSMA (Black Sea Medical Adventure) este organizată în luna august pe litoralul Mării Negre. Un loc aparte în cadrul asociaţiei este reprezentat de petrecerile mediciniste, în rândul cărora primează Balul Bobocilor, intitulat prin traditie Balul Balicilor Medicinişti.

Președinte: Alexandru Victor - +40 732 346 362

e-mail:  asmosecretariat at gmail.com

Sediul: Piața 1 Decembrie, nr.10, în cadrul clădirii FMF Oradea, intrarea se face prin curte

 

Image

Asociaţia Studenţilor la Psihologie din Oradea (ASPO) este o organizaţie non-profit care are ca scop reprezentarea studenţilor de la specializările Psihologie şi Psihopedagogie Specială. Obiectivul principal ASPO este promovarea şi susţinerea intereselor profesionale şi sociale ale studenţilor, oferirea unor noi perspective asupra vieţii studenţeşti şi şansa de a lupta pentru drepturile lor. Misiunea ASPO este facilitarea dezvoltării profesionale şi personale a studenţilor.  Prin dezvoltare profesională înţelegem organizarea dar şi participarea la conferinţe şi congrese locale, naţionale şi internaţionale, workshop-uri şi alte activităţi cu caracter profesional. Dezvoltarea personală presupune organizarea şi participarea la training-uri si teambuilding-uri. Încurajăm şi susţinem colaborarea studenţească la nivel naţional şi internaţional. Viziunea noastră este să devenim un exemplu de bună practică pentru celelalte ONG-uri din mediul universitar orădean şi de a rămâne un reprezentant legitim al studenţilor orădeni. Viziunea ASPO s-a concretizat până acum prin proiecte precum ,,Săptămâna Studentului la Psihologie” (proiect care s-a întins pe o săptămână  şi a cuprins atât activităţi ştiinţifice cât şi activităţi de dezvoltare personală), ,,Balul Fulgilor de Nea” (bal caritabil), participarea la training-uri şi workshop-uri precum cele organizate de JCI şi la conferinţe internaţionale precum CISP, IECVI. În viitorul apropiat, ASPO va organiza prima ediţie a ,,Conferinţei Studentului la Psihologie”, care se va desfăşura pe 3 zile, cuprinzând workshop-uri, training-uri, prelegeri, sesiuni de comunicări ştiinţifice dar şi activităţi precum seri sociale, de teatru şi party-uri. Un alt proiect ce va promova prima colaborare între ASPO Oradea şi ASPR Cluj Napoca este ,,Fabrica de Zâmbete”, un proiect extern care se va desfăşura în mediul spitalicesc prin activităţi propuse de membrii celor două ONG-uri. Scopul este să aducem zâmbetele pe chipurile copiilor internaţi.

Asociaţia Studenţilor la Psihologie din Oradea este structurată pe 6 departamente, Educaţional, Ştiinţific, Human Resources, Public Relations, Training şi Finanţe. Structurarea si modelul de leadership implementat in ASPO, permit o comunicare şi îndeplinire a sarcinilor şi obiectivelor eficientă şi benefică pentru procesul evolutiv al asociaţiei. ASPO va fi până la finele anului 2012 membru al Federaţiei Naţionale COGNOSIS şi al Federaţiei Internaţionale EFPSA.

 

Image

ASUO – Asociaţia Studenţilor din Universitatea Oradea a fost înfiinţată în primăvara anului 2003, ca răspuns la dorinţa studenţilor de a avea o organizaţie studenţească reprezentativă la nivel de Universitate. Iniţiativa înfiinţării a început să se concretizeze în februarie 2003, pentru ca pe data de 9 mai 2003 ASUO să dobândească personalitatea juridică. La nici măcar o lună după înfiinţare, ASUO a fost invitată să ia parte la Adunarea Generală a Uniunii Studenţilor din România, cea mai puternică federaţie a asociaţiilor studenţeşti din ţară, care cuprinde acum 38 de asociaţii studenţeşti din 20 centre universitare (dintr-un total de 22). USR reprezintă peste 350000 studenţi din România. La data de 7 iunie 2003 ASUO a devenit membru cu drepturi depline al USR, iar preşedintele ASUO a fost ales prim-vicepreşedinte al USR. ASUO a luat naştere din nevoia de informare, organizare, reprezentare şi susţinere a intereselor studenţilor. De asemenea, urmăreşte promovarea şi valorificarea resurselor şi a potenţialului studenţilor.

Scopul declarat al ASUO, aşa cum este el specificat în Statutul asociaţiei, este de promovare a acţiunilor cultural civice ale studenţilor şi de respectare a drepturilor care li se cuvin. ASUO apără drepturile studenţilor membri, intervenind în scopul rezolvării problemelor lor şi peste tot unde ei sunt nedreptăţiţi. În vederea realizării acestui scop, ASUO îşi propune:

a) stimularea, promovarea şi cultivarea unor raporturi personale şi instituţionale cu studenţii; facilitarea comunicării între studenţi şi corpul profesoral şi de conducere al Universităţii.

b) participarea la programe locale, naţionale şi internaţionale pentru studenţi;

c) iniţierea de proiecte de promovare a valorilor universitare;

d) organizarea de congrese, colocvii, seminarii şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, cu caracter intern şi internaţional;

e) promovarea activităţilor care pot duce la afilierea asociaţiei la organisme naţionale şi internaţionale de profil;

f) să fie partener de dialog pentru instituţiile abilitate în vederea reprezentării eficiente a studenţilor;

g) alte acţiuni conforme cu statutul asociaţiei şi cu dispoziţiile legale în vigoare.

 

Image

Din rândul membrilor Asociației noastre s-au remarcat o serie de personalităti ale mediului științific și public de nivel local si național.  Asociația “Gheorghe Șincai” a studenților în istorie a luat ființă la 25 aprilie 1994 iar din 2006 are si personalitate juridică. De atunci și până în prezent a întreprins o activitate intensă pe plan local, național si internațional. Activitatea asociației constă în organizarea unor simpozioane, cercuri de istorie pe diferite teme, şantiere arheologice precum: “Iniţiere în cercetarea istoriografică”, “Femeia la răscruce de secole”, “Ştiință. Cultură. Civilizaţie”, “Spaţiul românesc în context naţional şi european”, “Contribuţii la cunoaşterea istoriei Bihorului prin cercetări arheologice întreprinse pe şantierul de la Tășad”, “Muncă, bani, bănci, cultură şi politică (1918 – 2007)”, “Frontierele spaţiului românesc în context european. Oradea – Chișinău”, “Oraşul şi Biserica”, “Istoria între naţional şi european”, “Sesiunea de comunicări ştiinţifice pentru liceeni”. Pe plan naţional activitatea studenţilor s-a materializat prin participarea la sesiuni ştiinţifice studenţeşti în alte centre precum Cluj-Napoca, Târgovişte, Alba Iulia, Iaşi, Sibiu, Bucureşti. În 2006 am avut ocazia să luăm parte la o sesiune internaţională în Olanda, sesiune organizată de Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Istorie (ISHA) la care ne-am şi afiliat. În anul universitar 2009-2010 Asociația a organizat Sesiunea națională de comunicări științifice, ediția a XII-a, dedicată studenților, a redactat revista „Studentocraţia”, prima revista studenţească din campusul Universităţii din Oradea, primul (Studentocratia-nr-1-mai-2010) număr al revistei a ieşit in 19 mai, iar al doilea număr (Studentocratia-nr-2-noiembrie-2010) a ieşit în 15 noiembrie, de asemenea Asociaţia s-a implicat în organizarea festivalului studenţesc StudFest Oradea 2010. În anul 2011 a organizat a XIII-a ediție a Sesiunii de comunicări științifice, în colaborare cu studenții Facultății de Litere, numita Conferința Umaniștilor. Din vara anului 2011 a început un frumos proiect de colaborare cu Muzeul din Satu Mare dar și cu „Cercul de Istorie Veche și Arheologie” realizând primele săpături arheologice pe șantierul de la Căuaș din județul Satu Mare. Noul an universitar 2011-2012 a început în forță, organizând împreuna cu „Cercul de Istorie Veche și Arheologie” o excursie de studii la Parcul Arheologic de la Polgar din Ungaria. Tot în  acest an universitar odată cu proiectul „Student pentru Student” a adus și transformarea revistei „Studentocraţia” în ziar studențesc, în format on-line studentocratia.com, deschis tuturor studenților din cadrul Universității din Oradea. 

 

Image

Uniunea Studenţilor Maghiari din Judeţul Bihor (USMB) a fost înfiinţată în anul 1990, ca şi o organizație non-profit pentru a uni studenţii maghiari din universităţile orădene. În prezent USMB este structurată pe trei planuri. In prim plan, specific organizaţilor studentesti, uniunea are la bază mai multe departamente, de exemplu cel de muzica, de dans, de turism, redacţia Par Sor, etc. Al doilea pilon al organizatiei reprezintă susţinerea Centrului de Informare şi Consiliere pentru Tineret Oradea. Al treilea pilon al activităţilor uniunii este dat de programele strategice şi tradiţionale organizate anual, în funcție de necesităţile studenţilor. Cele mai importante activităţi sunt: Studfest, Toamna Bobocilor, activităţi culturale, distractive sau de timp liber.

 

Image

Asociatia Studentilor Farmacisti din Oradea (ASFO) este o organizatie independenta, non-politica, non-guvernamentala si non-profit, având ca scop promovarea şi protecţia intereselor sociale şi profesionale ale membrilor săi precum şi sprijinirea dezvoltării profesionale a studenţilor Facultatii de Medicină şi Farmacie Oradea, specializarea Farmacie. Fondata in noiembrie 2012,  este oficial recunoscuta ca atare de catre autoritatile guvernamentale locale, regionale si centrale, precum si de alte organizatii si institutii nationale.

ASFO este membra  in FASFR (Federatia Asociatiilor Studentilor Farmacisti din Romania), federatie infiintata in anul 2003, cu membrii reprezentanti de la toate facultatile de profil din tara.

          Obiectivele asociaţiei în vederea atingerii scopului propus sunt:

  • Abordarea problemelor specifice din cadrul Facultatii de Medicină şi Farmacie Oradea şi promovarea intereselor membrilor săi;
  • Organizarea apărării drepturilor şi intereselor membrilor săi precum şi a studenţilor Facultatii de Medicină şi Farmacie Oradea;
  • Organizarea de sesiuni de comunicări, congrese nationale si internationale, cursuri de specialitate prin antrenarea unor cadre didactice din tara sau strainătate şi în colaborare cu instituţii şi asociaţii de profil  interesate;
  • Organizarea de programe de educatie sanitara si profilaxie in colaborare cu instituţii abilitate;
  • Promovarea de lucrări ştiinţifice, reviste de specialitate sau de publicaţii precum şi a schimbului de materiale cu organizatii similare interne si internaţionale;
  • Organizarea de manifestări culturale si sportive de orice fel;
  • Colaborarea cu organizaţii naţionale şi internaţionale în domeniu prin organizarea de congrese de specialitate, concursuri, vizite reciproce sau schimburi de experienta.

Scopul nostru cel dintai este acela de a face fiecare student farmacist un membru activ al ASFO. Vă propunem aşadar, ca de astăzi înainte, ceea ce faceţi să fie rezultatul dorinţei de autocunoaştere, dezvoltare personală şi profesională, curiozităţi şi nevoi de provocare, de a experimenta şi de a interacţiona cu oameni asemănători şi diferiţi, energici, ambiţioşi, perseverenţi, cu iniţiativă şi viziune!