Loading...
 
British EnglishRomână

Istoric și activitate

Image

Editura Universității din Oradea este o instituție subordonată Universității din Oradea, fără personalitate juridică, înființată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 5047 din 1995. În această perioadă de activitate Editura a publicat cărți și reviste de o calitate foarte bună, calitate recunoscută prin numeroasele premii obținute la diverse târguri și saloane naționale și internaționale de carte la care a participat. Editura Universității din Oradea este o interfață între cei ce pot contribui la istoria cunoașterii prin rezultatele muncii didactice și de cercetare, și beneficiarii acestor rezultate: alți cercetători, studenți, structuri organizaționale, publicul interesat.

 

 

Premii și distincții obținute:

-Diploma pentru merite editoriale deosebite, a Academiei de știinte, literatură și arte, 2001;
-Diploma Ovidius, obținută la Salonul Internațional de carte, Constanța, 2004;
-Diploma pentru participare de înaltă ținută, la Târgul Național de carte “Librex”, Iași, 2005;
-Premiul Ovidius, obținut la Salonul Internațional de carte, Constanța, 2006;
-Diploma de excelență, obținută la Salonul Editurilor Transilvane, Cluj-Napoca, 2007;
-Diploma de excelență, obținută la Salonul de carte „Joie de Livre”, Cluj-Napoca, 2008;
-Diploma de excelență și medalia de bronz, obținute la Salonul de carte “Proinvent”, Cluj-Napoca, 2009.

 

Editura Universității din Oradea publică:

- Cărți tipărite pe suport de hârtie, în domeniile umanist, științific și tehnic (studii literare și lucrări beletristice, cărți de istorie, cărți de geografie, de știintele comunicării și relații internaționale, tratate de drept, cărți de artă, prelegeri de estetică muzicală, tratate de medicină și farmacie, de silvicultură și industrie alimentară, dar și de kinetoterapie sau educație fizică și sport), ceea ce asigură editurii un caracter enciclopedic.
- Cărți tipărite pe suport electronic: CD şi DVD.
- Cărți on-line. De la înființare și până în prezent, sub egida Editurii Universității din Oradea au apărut peste 3.000 de titluri, unele dintre acestea în parteneriat cu alte edituri din țară și străinătate.
- Publicații periodice: reviste și anale ale facultăților Universității din Oradea. Dintre cele 74 de reviste ce apar sub egida editurii, în urma procesului de evaluare și acreditare CNCS, 18 dintre aceste au fost cotate A, B+ sau B de către CNCSIS, în perioada 2008-2012, sau, ca urmare a evaluării internaționale, incluse în BDI.


Editura Universității din Oradea este membră a Asociației Editorilor din România, asociație profesională care reunește cele mai prestigioase edituri naționale.

Anual, editura elaborează un catalog care cuprinde proiectele editoriale ale facultăților. Acesta constituie reperul cel mai semnificativ pentru cunoașterea și promovarea activității editoriale, fiind foarte solicitat cu ocazia participării la târgurile de carte.

Editura Universității din Oradea propune un corp de referenți științifici pentru fiecare domeniu de specialitate pentru care există publicații științifice.

Informații suplimentare referitoare la activitatea și realizările Editurii Universității din Oradea se pot găsi pe această pagină web, accesând link-urile către diverse subiecte.