Loading...
 
British EnglishRomână

Servicii si taxe


SERVICII oferite utilizatorilor de Biblioteca Universităţii din Oradea:

  • asistenţă de specialitate în regăsirea informaţiei;
  • permis de bibliotecă gratuit şi viză anuală gratuită pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi pe toată perioada anilor de studiu, dar şi pentru cadre didactice, cercetători şi angajaţi ai Universităţii din Oradea;
  • abonament la bibliotecă (40 lei/an sau 20 lei/3 luni) pentru studiul la sala de lectură a utilizatorilor externi: elevi, profesori, studenţi ai altor universităţi etc.;
  • consultarea catalogului informatizat – OPAC:
    • la bibliotecă – 15 posturi repartizate în sălile de lectură şi la parterul bibliotecii,
    • online – pe site-ul universităţii: www.uoradea.ro - Cercetare - Biblioteca;
  • consultarea cataloagelor tradiţionale: alfabetic şi sistematic;
  • acces liber la raft pentru consultarea publicaţiilor din sălile de lectură ale bibliotecii;
  • împrumut la domiciliu cu posibilitatea de prelungire a termenului de împrumut la bibliotecă sau prin telefon;
  • serviciul gratuit de împrumut interbibliotecar de publicaţii;
  • bibliografii la cerere;
  • schimb intern şi internaţional de publicaţii;
  • acces de pe site-ul universității: www.uoradea.ro - Cercetare - Biblioteca - Baze de date ştiinţifice şi acces mobil la următoarele baze de date:
    • ScienceDirect Journals;
    • SpringerLink Journals;
    • ProQuest Central;
    • Cambridge Journals;
    • Scopus;
    • Clarivate Analytics (Web of Science, Journal Citation Reports, Derwent Innovation Index).
  • acces nelimitat şi gratuit la internet prin cele 15 posturi destinate utilizatorilor bibliotecii, cu  posibilitatea de editare şi transmiterea prin e-mail a informaţiilor;
  • prize internet la fiecare masă de studiu din sălile de lectură ale bibliotecii, cu posibilitatea folosirii laptopurilor proprii;
  • program informatizat de bibliotecă Liberty5 sub licenţă Softlink – Anglia, care permite o documentare rapidă și eficientă a utilizatorilor;
  • 1 multifuncțional color A3, cu card reîncărcabil/legitimație, pentru multiplicarea documentelor – în sala de lectură de la etajul II;
  • 11 cabinete de studiu individual puse gratuit la dispoziţia studenţilor şi cadrelor didactice: 5 cabinete la etajul III şi 6 cabinete la etajul IV;
  • sală de conferinţe cu 100 de locuri – pentru organizarea de conferinţe, simpozioane, mese rotunde, lansări de carte, susţinerea publică a tezelor de doctorat şi de abilitare etc.;
  • spaţiu pentru expoziţii în holul bibliotecii.
     

TAXE:

ACCESUL ÎN SĂLILE DE LECTURĂ SE FACE NUMAI PE BAZA PERMISULUI DE BIBLIOTECĂ (LEGITIMAȚIEI DE TIP CARD).

PERMISUL DE BILIOTECĂ (CARDUL) NU ESTE TRANSMISIBIL!

Înscrierea la bibliotecă (eliberare permis de bibliotecă – legitimație de tip card):

  • pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice, cercetători şi angajaţi ai Universităţii din Oradea – gratuit;
  • pentru utilizatori externi (elevi, profesori, studenţi ai altor universităţi etc.)40 lei/an; 20 lei/3 luni.

Acte necesare eliberării permisului de bibliotecă - legitimației de tip card:

  • pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi – carnet de student vizat pe anul universitar în curs (sau adeverinţă de la secretariatul facultăţii) şi carte de identitate;
  • cadre didactice, cercetători şi angajaţi ai Universităţii din Oradea – legitimaţie de serviciu şi carte de  identitate;
  • pentru utilizatori externi (consultarea colecţiilor bibliotecii numai la sala de lectură) – carte de identitate.

OBSERVAŢIE - Cetăţenii străini se vor identifica cu paşaportul în locul cărţii de identitate.

Pierdere legitimație de tip card -  eliberare duplicat  –  30,00 lei;

Pierderea sau distrugerea documentelor de bibliotecă (care nu se pot recupera fizic) – taxă pentru achitarea valorii de inventar, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 1-5 ori faţă de preţul astfel calculat (conform art. 67, pct. 2 din Ordonanţa nr. 26 din 26.01.2006 pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334/31.05.2002).

Penalizări la întârzierea restituirii publicaţiilor – Nerestituirea la termen a publicațiilor împrumutate se sancționează cu o taxă de 0,5 lei pentru fiecare zi de întârziere, aplicată gradual până la 50 % din valoarea de inventar actualizată cu aplicarea coeficientului de inflaţie la zi.

Împrumutul interbibliotecar:

  • nu se percepe taxă, doar contravaloarea fotocopiilor (în cazul în care sunt solicitate);

Cercetări bibliografice (la cerere)  –  0,50 lei/referinţă (minim 5,00 lei);

Fotocopiere - cu permisul de bibliotecă – legitimație de tip card încărcabil la Serviciul Taxe:

  • 0,20 lei/pagină A4 alb-negru;
  • 0,80 lei/pagină A4 color;
  • 0,40 lei/pagină A3 alb-negru;
  • 1,60 lei/pagină A3 color.

Închiriere Sală de conferinţe (100 locuri):

  • pentru manifestările organizate de către Universitatea din Oradea (studenţi sau cadre didactice) – gratuit;
  • pentru utilizatori externi – 300 lei/oră.