Știri - Universitatea din Oradea
Ambasadorul Republicii Slovace, E.S. Karol Mistrik, în vizită la Universitatea din Oradea „Vom urmări, la nivel de Ambasadă, ca propunerile dumneavoastră, în ceea ce privește relațiile academice, să se concretizeze”, a spus diplomatul acreditat la Bucureș
Ambasadorul Republicii Slovace la București, E.S. Karol Mistrik, consulul onorific al Slovaciei la Oradea, Miroslav Jabloncik, și deputatul U.D.S.C.R. Adrian Merka au fost vineri, 16 septembrie 2022, oaspeți ai Universității din Oradea. Invitații slovaci au fost primiți de conf. univ. dr. habil, Sorin Borza și conf. univ. dr. Gabriel Bendea, protectori ai Universității din Oradea, conf. univ. dr. Veronica Buciuman, decanul Facultății de Litere, prof. univ. dr. Alexandru Ilieș, decanul Facultății de Geografie, Turism și Sport, împreună cu șefa departamentului de Relații Internaționale, Carmen Buran. …
Universitatea din Oradea: Facultatea de Litere organizează cea de a IV-a ediție a „Școlii de toamnă”
Pentru că „Toamna se numără bobocii”, Facultatea de Litere a Universității din Oradea organizează a IV-a ediție a proiectului intitulat „Școala de toamnă“. …
Absolvenți ai Universității din Oradea din nou la Festivalul „Transilvania Fashion”
Universitatea din Oradea va fi prezentă și la ediția 2022 a Festivalului Internațional de Modă „Transilvania Fashion”, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 09 - 11 Septembrie 2022. …
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, anunță un proiect de 160 de milioane de euro, menit să aducă acasă cercetători români de top din diaspora
Aflat, miercuri, 7 septembrie 2022, la Oradea, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, s-a întâlnit cu conducerea administrativă și cu cei mai de seamă reprezentanți ai cercetării academice de la Universitatea din Oradea. …
Universitatea din Oradea, prezență marcantă la cea de a III-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români
Istorici și membri ai Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, de la Universitatea din Oradea, vor participa, în perioada 08-10 Septembrie 2022, la cea de-a III-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români desfășurată la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia. …
Simpozion studențesc organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop Dr. Vasile Coman”, Universitatea din Oradea
În contextul manifestărilor științifice prilejuite de proclamarea anului 2022, ca Anul omagial al Rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț, în Patriarhia Română, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universității din Oradea, continuă în anul 2022, seria manifestărilor științifice. …
O nouă platformă Matlab la Universitatea din Oradea
Începând cu data de 01.06.2022 Universitatea din Oradea beneficiază de o licență cu acces integral la toate modulele Matlab, pentru toți membrii comunității academice (cadre didactice, studenți etc), care au o adresa instituțională de pe domeniul uoradea.ro. …
O delegație a Universității „Naresuan”, din Tailanda, a venit să dezvolte relațiile de colaborare cu Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a primit, luni, 5 septembrie 2022, o delegație de reprezentanți ai Facultății Afaceri, Economie și Comunicare a Universității „Naresuan” din Tailanda, una din universitățile de top ale regatului din Asia de sud-est. …
Luni, 5 septembrie 2022, începe admiterea pentru Programele de Master
În perioada 5-22 septembrie 2022, toate facultățile Universității din Oradea organizează admiterea la Programele de Master, pentru anul universitar 2022-2023. Universitatea oferă tinerilor licențiați posibilitatea de a își continua, la un nivel superior, educația academică prin intermediul a 65 de programe de studii masterale. …
La Universitatea din Oradea începe admiterea la Studiile Universitare de Doctorat
Chiar din prima zi a lunii septembrie, până la data de 19.09. 2022, se desfășoară înscrierea pentru programele de Studii Universitare de Doctorat organizate de Universitatea din Oradea. …
Caută
Calendar evenimente
Multimedia Foto și Video
Categorii
Arhivă
Tag-uri Populare
Recent Posts
- Studenții Universității din Oradea și-au prezentat planurile de afaceri în faza locală a competiției EU GREEN
- Studenții Universității din Oradea pot deveni ambasadori EU GREEN
- Incluziune și stare de bine în educație: perspective EU GREEN, la aniversarea a 30 de ani ai DPPD
- Cercetători din șase universități europene s-au întâlnit la Oradea pentru a consolida colaborarea în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă
- Universitatea din Oradea – Aula Magna a fost neîncăpătoare pentru sutele de profesori care au ținut să ia parte la aniversarea a celor 30 de ani de activitate a DPPD