Universitatea din Oradea la EU GREEN Research Week 2026 – Magdeburg
16 iunie 2026 2026-06-16 15:46Universitatea din Oradea la EU GREEN Research Week 2026 – Magdeburg
Reprezentanți ai Universității din Oradea a participat, în perioada 2-4 iunie 2026, la EU GREEN Research Week, organizată de Otto von Guericke University Magdeburg, eveniment dedicat consolidării colaborării în cercetare între universitățile partenere ale alianței.

Evenimentul a reunit cercetători și cadre didactice din universități ale întregii alianțe academice europene, oferind un cadru intens de lucru prin sesiuni plenare, întâlniri ale clusterelor, activități de tip cross-cluster și workshopuri tematice. Acestea au avut un rol esențial în trasarea direcțiilor de acțiune pentru perioada următoare la nivelul tuturor grupurilor de lucru, precum și în consolidarea colaborării interdisciplinare.
Universitatea din Oradea a fost reprezentată de:
- prof. univ. dr. habil. Gabriela Ciavoi
- prof. univ. dr. habil. Mariana Eugenia Mureșan
- prof. univ. dr. habil. Olimpia Ban
- prof. univ. dr. habil. Elena Aurelia Botezat
- conf. univ. dr. Tomina Săveanu
- conf. univ. dr. Ioana Scrobota
- conf. univ. dr. Emilia Valentina Pantea
- conf. univ. dr. ing. Ovidiu Moldovan
- conf. univ. dr. Marius Drugaș
- lect. univ. dr. Dan Cătălin Noje

Pentru o parte dintre universitarii orădeni, aceasta a fost prima participare la Research Week, experiența contribuind la o mai bună înțelegere a mecanismelor de lucru din cadrul EU GREEN și la integrarea în rețelele de cercetare ale alianței.
Un accent deosebit a fost pus pe sesiunile cross-cluster, cadru în care s-a discutat despre necesitatea unei colaborări mai strânse între cluster-ele de cercetare, în vederea dezvoltării unor proiecte interdisciplinare cu impact crescut.

În acest context, cadre didactice ale Universității din Oradea au avut un rol activ în facilitarea unor ateliere de lucru, printre care: „CRESD & BASE – Building a shared framework for assessing sustainability-related competences across EU GREEN” și „Upscaling Research within EU GREEN: from cluster initiatives to joint European projects”. Aceste workshopuri au contribuit la articularea unor direcții comune privind dezvoltarea cercetării în domeniul sustenabilității și la identificarea unor instrumente concrete pentru creșterea impactului și vizibilității rezultatelor științifice la nivel european.

Participarea delegației Universității din Oradea confirmă angajamentul instituției pentru dezvoltarea cercetării colaborative, consolidarea parteneriatelor internaționale și implicarea activă în inițiativele strategice ale alianței EU GREEN.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea