Unicamp Preloader

Universitatea din Oradea prezentă la conferința internațională EU GREEN „Growing up the Future” - Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea prezentă la conferința internațională EU GREEN „Growing up the Future”

image00017
Știri

Universitatea din Oradea prezentă la conferința internațională EU GREEN „Growing up the Future”

Universitatea din Oradea a fost reprezentată la conferința internațională EU GREEN „Growing up the Future: Education for Sustainability” (GROUFES), desfășurată la Magdeburg, în prima săptămână a lunii mai. A fost un eveniment de referință, dedicat educației pentru sustenabilitate, care a reunit cadre didactice, cercetători și studenți din universitățile membre ale Alianței EU GREEN.

Patru cadre didactice de la Universitatea din Oradea – Tomina Săveanu, Raluca Buhaș, Sorana Săveanu și Marius Drugaș – au participat activ la conferință, prin organizarea unui workshop științific și contribuind la dezbaterile academice privind rolul educației în dezvoltarea sustenabilă. Workshop-ul coordonat de Universitatea din Oradea a fost intitulat: „Perspective europene asupra sustenabilității”.

În prima zi a conferinței a avut loc workshop-ul „What do we know and think about sustainability?”, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele cercetării „Students’ knowledge, values, attitudes and behaviors regarding sustainability: EU GREEN student survey”, o cercetare  realizată la nivelul Alianței EU GREEN. Studiul, coordonat de Universitatea din Oradea, a colectat peste 4.000 de răspunsuri din partea studenților din universitățile partenere. Proiectul se derulează în perioada 01.01.2025 – 30.12.2026, iar etapa de colectare a datelor s-a încheiat la 10 aprilie 2026. Rezultatele acestui studiu oferă o imagine relevantă asupra modului în care studenții europeni înțeleg și se raportează la sustenabilitate, constituind o bază solidă pentru dezvoltarea unor politici și intervenții educaționale viitoare.

„Dincolo de rezultate și prezentări, aceste întâlniri sunt importante pentru că ne ajută să ne cunoaștem, să construim relații și să consolidăm colaborări care dau sens proiectelor europene din care facem parte. Discuțiile față în față și schimbul direct de idei contribuie la construirea comunității EU GREEN și creează premisele unor colaborări autentice și durabile”, afirmă
Tomina Saveanu, Universitatea din Oradea.

Colaborare și viziune comună în cadrul proiectului CRESD

Un moment important al evenimentului l-a reprezentat întâlnirea de lucru a echipei CRESD cu partenerii din Universitatea din Parma, Universitatea din Magdeburg, Universitatea din Évora, Universitatea din Angers și Atlantic Technological University. Discuțiile au vizat strategia de diseminare a rezultatelor cercetării, atât în cadrul Alianței EU GREEN, cât și către publicul larg, precum și posibile direcții de colaborare viitoare. „Această întâlnire a evidențiat calitatea foarte bună a colaborării internaționale din cadrul proiectului CRESD și rolul important al Universității din Oradea în coordonarea și dezvoltarea cercetării la nivelul Alianței”, a declarat Raluca Buhaș.

Contribuții științifice și rol activ în cadrul conferinței

Universitarul orădean Marius Drugaș a susținut o lucrare științifică în cadrul conferinței GROUFES, fiind totodată moderator al unui panel tematic dedicat sustenabilității în învățământul superior. „Prin aceste contribuții, Universitatea din Oradea și-a consolidat vizibilitatea și rolul activ în dialogul academic european privind educația pentru dezvoltare durabilă”, a precizat conferențiarul.

Oportunități pentru viitor

„Participarea la conferința «Growing up the Future» reconfirmă importanța evenimentelor internaționale care facilitează cunoașterea colegilor din alte universități, schimbul de bune practici și consolidarea colaborărilor existente. Echipa Universității din Oradea își exprimă recunoștința pentru oportunitățile oferite prin Alianța EU GREEN și își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea educației și cercetării în domeniul sustenabilității”, a spus, la rândul său, Sorana Săveanu.

Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile pe site-ul conferinței:
https://www.magdeburg-eugreen.de/en/events/eu-green-konferenz-growing-up-the-future-education-for-sustainability

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.