Unicamp Preloader

Universitatea din Oradea – studenți orădeni au participat la „Project Management Toolkit for Sustainability” - Universitatea din Oradea

Universitatea din Oradea – studenți orădeni au participat la „Project Management Toolkit for Sustainability”

Untitled design (20)
Știri

Universitatea din Oradea – studenți orădeni au participat la „Project Management Toolkit for Sustainability”

Universitatea din Évora – Portugalia a fost gazdă a programul intensiv mixt (Blended Intensive Programme – BIP) cu titlul: „Project Management Toolkit for Sustainability”, un program organizat în cadrul alianței universitare europene EUGREEN – European Universities Alliance for Sustainability and Well-being. Programul a reunit studenți și cadre didactice din universitățile partenere ale alianței, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta competențele de management de proiect și de a colabora la identificarea unor soluții inovatoare pentru provocările actuale ale dezvoltării sustenabile.

Universitatea din Oradea a fost reprezentată de 12 studenți și un cadru didactic, participanții bucurându-se de oportunitatea de a lucra într-un mediu internațional și interdisciplinar alături de colegi din alte universități membre EUGREEN.

„Pe parcursul unei săptămâni, studenții au participat la module dedicate instrumentelor și metodologiilor de management de proiect, aplicând cunoștințele dobândite în cadrul unor proiecte dezvoltate în echipe internaționale și interdisciplinare. Activitățile au fost concepute pentru a combina învățarea teoretică cu exerciții practice, colaborare interculturală și experiențe de învățare bazate pe provocări reale”, spune conf. univ. dr. Tomina Săveanu la Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea, coordonatorul echipei.

Unul dintre punctele forte ale programului a fost diversitatea academică a participanților. Studenții  EUGREEN învață la specializări diferite precum: energia regenerabilă, protecția mediului, știința sustenabilității, informatica, analiza datelor, dreptul, managementul, sociologia, asistența socială, biochimia, patrimoniul cultural, peisagistica, turismul, designul și alte domenii conexe. Participanții Universității din Oradea erau, la rândul lor, din domenii precum: managementul, dreptul, fizica medicală, sociologia, asistența socială, turismul și managementul industrial al energiei. „Această diversitate creează un mediu de învățare autentic interdisciplinar, în care perspectivele tehnice, sociale, economice și culturale se completează reciproc. Lucrând împreună la dezvoltarea unor propuneri de proiecte dedicate sustenabilității, studenții învață să valorifice competențele complementare ale echipei și să abordeze probleme complexe prin dialog și colaborare”, conf. univ. dr. Tomina Săveanu.

Dincolo de dobândirea unor competențe profesionale, programul a contribuit la consolidarea comunității EUGREEN, facilitând interacțiunea dintre studenți și cadre didactice din diferite țări europene. „Prin schimbul de experiențe, colaborarea în echipe multiculturale și explorarea unor provocări comune, participanții construiesc relații academice și profesionale durabile și dezvoltă o mai bună înțelegere a rolului pe care cooperarea europeană îl poate avea în identificarea unor soluții sustenabile pentru societate. Spiritul de colaborare, respectul pentru diversitate, învățarea reciprocă și responsabilitatea față de comunitate și mediu reflectă valorile care stau la baza alianței EUGREEN și ale Spațiului European al Educației”, subliniază universitarul orădean.

„Ceea ce am apreciat, cu adevărat, la această experiență EU GREEN este faptul că toți cei implicați sunt preocupați de învățarea practică, care le permite studenților să își aplice direct abilitățile. De asemenea, programul este bine structurat, asigurându-se că fiecare parte a experienței servește unui scop educațional semnificativ”, spune și Adelina, studentă la Management, anul I, unul dintre studenții participanți.

Programul a inclus și activități de studiu aplicat menite să conecteze conceptele de management de proiect cu exemple concrete de dezvoltare sustenabilă. Un moment deosebit l-a reprezentat vizita de studiu la Aldeias do Xisto, moment care a oferit participanților ocazia de a descoperi un model de dezvoltare comunitară bazat pe valorificarea patrimoniului local și pe inițiative de agroturism. „Această experiență a completat perspectivele mai tehnice abordate în cadrul modulelor de management de proiect, evidențiind modul în care inițiativele locale pot genera impact economic, social și de mediu prin implicarea comunității și utilizarea sustenabilă a resurselor”, subliniază conf. univ. dr. Tomina Săveanu.

Programul s-a încheiat cu o prezentare a proiectelor dezvoltate de echipele internaționale, oferind tuturor participanților ocazia de a demonstra cum colaborarea interdisciplinară și interculturală poate contribui la dezvoltarea unor soluții creative și sustenabile pentru provocările societății contemporane.

Universitatea din Oradea / University of Oradea

Echipa de Comunicare

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.