Unicamp Preloader

Uniunea Studenților din Oradea (USO) are un nou președinte - Universitatea din Oradea

Uniunea Studenților din Oradea (USO) are un nou președinte

Featured image featured-1752-67a1f0b0bc7a5
Știri

Uniunea Studenților din Oradea (USO) are un nou președinte

Născută în aprilie 2001, la Oradea, Bianca studiază psihologia în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane.

S-a înscris în USO încă din primele zile de facultate. „M-am implicat, pas cu pas, în toate activitățile asociației și mi-a plăcut activitatea în cadrul USO. Am coordonat mai multe proiecte, cum ar fi «Treasure Hunt», «Quiz» sau diverse activități sportive, dedicate studenților”, spune Bianca Silvășan.

Recent, în urma participării la un program de mentorat, a realizat că își dorește și poate să facă mai mult în cadrul asociației studențești. Așa că, după cum mărturisește chiar ea, Bianca Silvășan a candidat pentru funcția de președinte al USO, pe care a și câștigat-o. „Vreau să îi aduc cât mai aproape, unii de alții, pe toți studenții Universității din Oradea. Cred că, atât la nivelul Universității, cât și al comunității locale, în general, o relație solidă aduce beneficii tuturor. Și, nu în ultimul rând, mi-aș dori să îi atrag în această comunitate și pe profesorii noștri”, afirmă viitorul psiholog.

Absolventă a Liceului Pedagogic din Oradea, Bianca Silvășan, a fost voluntar al clubului „Impact”, din liceu. A lucrat, 2 ani, în grădinițe, în cadrul unui program de voluntariat, girat de Fundația „Pro Cariere”. Este animator în domeniul socio-educativ, trainer de dezvoltare presonală, scrie poezii, îi place să meargă pe role și la sala de fitness.

Biroul de Comunicare

   

Arhivă

Tag-uri Populare

Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.