Unicamp Preloader

Acordare titlul HONORIS CAUSA profesorului universitar doctor emerit Laurențiu Șoitu - Universitatea din Oradea

Acordare titlul HONORIS CAUSA profesorului universitar doctor emerit Laurențiu Șoitu

Featured image featured-2070-67a1e52217a0a
Știri

Acordare titlul HONORIS CAUSA profesorului universitar doctor emerit Laurențiu Șoitu

Domnul Profesor universitar doctor emerit LAURENȚIU ȘOITU, este un nume de referință în Științele Educației din România, cu recunoaștere europeană și internațională, contribuind la formarea și modelarea carierei a numeroase cadre didactice, cercetători și specialiști în științele comunicării,

educației adulților, medierea conflictelor.

Este Profesor Emerit al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, primul român inclus în „International Adult and Continuing Educational Hale of Fame” Clasa 2008, Oklahoma University, SUA.

Profesorul universitar doctor emerit LAURENȚIU ȘOITU sa remarcat printro susținută activitate didactică și de cercetare științifică, de peste cinci decenii, reliefată prin numeroasele volume și articole publicate în țară și străinătate și, mai ales, prin inițierea de noi direcții de cercetare și

formare.

Biroul de Comunicare

LAUDATIO

Arhivă

Tag-uri Populare

Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.