Unicamp Preloader

Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, acord de parteneriat cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția - Universitatea din Oradea

Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, acord de parteneriat cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Featured image featured-2306-67a1db8c2a6d3
Știri

Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, acord de parteneriat cu Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Alături de istoricul orădean, acordul, încheiat pentru o perioadă de 5 ani, de colaborare a fost semnat de prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul interimar al instituției de cultură și cercetare din orașul lagunelor.

Conform prevederilor acordului, cele două instituții de cercetare vor publica, difuza și promova, împreună, lucrări și studii de cercetare ale specialiștilor Școlii Doctorale și ale partenerilor acesteia, atât în limba română, cât și în alte limbi de circulație internațională. De asemenea, semnatarii își propun să organizeze evenimente și proiecte comune: lansări de carte, donații de carte și alte bunuri mobile, în beneficiul Școlilor Doctorale, să acorde de premii și burse, să pună la punct competiții, conferințe etc. Nu în ultimul rând, Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția doresc să acceseze, în parteneriat, proiecte de cercetare.

„Universitatea din Oradea, prin Școala Doctorală de Istorie, își asumă obligația de a asigura specialiști, colaboratori și alte resurse, în vederea desfășurării activităților stipulate în acordul de parteneriat, și să realizeze promovarea evenimentelor în care sunt implicate părțile semnatare”, a precizat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea.

Biroul Comunicare

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.