Sari la conținut
Unicamp Preloader

„Mergeți la vot!” – luni – 2 decembrie 2024, cursurile Universității din Oradea se vor desfășura on-line - Universitatea din Oradea

„Mergeți la vot!” – luni – 2 decembrie 2024, cursurile Universității din Oradea se vor desfășura on-line

Featured image featured-2927-67a0f0fe7f5f3
Știri

„Mergeți la vot!” – luni – 2 decembrie 2024, cursurile Universității din Oradea se vor desfășura on-line

„Având în vedere că duminică, 1 decembrie, vor avea loc alegerile parlamentare, alegeri la care, conform prevederilor legii, votul poate fi exercitat numai la secția de votare la care este arondat alegătorul, am considerat oportun să le acordăm studenților noștri posibilitatea de a își exercita acest drept democratic. Universitatea din Oradea susține valorile democratice, respectul pentru drepturile omului, statul de drept, participarea activă a cetățenilor, votul fiind unul din cele mai evidente moduri în care cetățenii își pot exprima opțiunile”, a declarat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea.

În consecință, joi – 28 noiembrie 2024, Senatul a decis că luni – 2 decembrie 2024, cursurile Universității din Oradea se vor desfășura în sistem exclusiv on-line.

Începând cu ziua de marți – 3 decembrie 2024, cursurile și toate celelalte activități didactice vor reveni la programul și formatul normal.

 

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Arhivă

Tag-uri Populare

Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.