Noi relatări despre Oradea secolului XVI, descoperite în cronicile otomane de conf. univ. dr.  Yusuf Heper, cadru didactic al Universității din Izmir (Turcia), istoricul care a studiat la Universitatea din Oradea, este unul dintre studenții noștri de altădată care se declară „iremediabil îndrăgostit” de orașul de pe Crișul Repede. Sunt ani de zile de când profesorul Heper cercetează  cronicile otomane în căutarea unor mărturii ale vremii cu privire la orașe precum: Oradea, Budapesta, Sibiu, Brașov… Rezultatele studiilor sale de până acum au fost cuprinse în volumul: „Relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman, 1564-1634”.

Cronicile otomane ale epocii, spune conf. univ. dr. Yusuf Heper, oferă informații detaliate despre structura fizică și frumusețile naturale ale orașului Oradea. Printre aceste surse, İbrahim Peçevi descrie Oradea ca fiind un oraș compus, în mare parte, din suburbii (maghiară Varoş – Varoşvar, italiană – Olosig) și afirmă că era un oraș extrem de bine dezvoltat și prosper. Potrivit lui, frumusețea acestui oraș este atât de impresionantă, încât cuvintele „nu sunt destule pentru a o descrie pe deplin”. Cronicarul mai spune că, în timpul asediului din 1598, Mehmet Pașa, ar fi ezitat să folosească artileria pentru a nu distruge orașul.

La rândul său, Solak-zade subliniază că Cetatea Oradiei se află într-o poziție strategică între Transilvania și Austria, fiind înconjurată de ziduri solide, iar datorită faptului că nu a fost atacată de mult timp, împreună cu suburbiile sale, orașul prezintă un grad ridicat de dezvoltare și e bine întreținut.

Katibul Topciilor, în schimb, pune accentul pe peisajul urban, menționând că orașul este bogat în vii și livezi de pomi fructiferi, iar abundența de oi și miei este remarcabilă. Autorul descrie existența unei zone rezidențiale extinse în partea de vest a cetății și precizează că șanțurile adânci din jurul fortificației sunt alimentate de un râu care traversează orașul. Turnurile și bastioanele cetății sunt descrise ca fiind extrem de solide, iar zidurile construite din piatră acoperă o arie vastă. În virtutea acestor trăsături arhitectonice, cetatea este comparată cu o „clădire din marmură albă”.

Hasan Beyzade, care nu intră în astfel de detalii structurale, menționează că zona locuită din fața cetății are capacitatea de a adăposti aproximativ douăzeci de mii de persoane. El afirmă că locuințele sunt bine întreținute și înconjurate de o varietate de pomi fructiferi, comparând Oradea cu orașul cu Edirne, renumit pentru grădinile și livezile sale elegante. De asemenea, Hasan Beyzade subliniază prezența abundentă a surselor de apă și existența unei băi termale naturale (izvor cald), menționând că până și în grădinile caselor pot fi întâlnite mici mori de apă.

(Surse: Topçular Katibi, Hasan-Beyzade, Solak-zade şi İbrahim Peçevi).