Proiectul multimedia Palimpsest. ARS dantesca combinatoria, încă de la începuturile sale, a fost conceput ca un proiect deschis. Așa cum sugerează și titlul, acesta problematizează universul dantesc formulat în Divina Comedie.

În prima sa etapă, proiectul s-a materializat într-o instalație concepută sub semnul impermanenței, prezentată în anul 2009 într-un spațiu neconvențional, fosta moară de făină „Moara Răsărit” din Oradea. Proiectul a continuat cu o a doua etapă, care a prelungit parcursul entropic al instalației prin dezmembrarea și diseminarea părților sale componente în cadrul mai multor manifestări expoziționale din țară și din străinătate.

În expoziția de față, proiectul se află în ultima sa etapă, o etapă de reîntregire ce subliniază caracterul său tripartit și reconfigurează ansamblul vizual în spațiul consacrat al Palatului Episcopal Romano-Catolic de Oradea, fără însă a-l închide.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 17 octombrie 2025, ora 17:00.

La vernisaj, profesorul Aurel Chiriac a afirmat: „Proiectul multimedia Palimpsest. ARS Dantesca Combinatoria, încă de la începuturile sale, a fost conceput ca un proiect deschis. Așa cum sugerează și titlul, acesta problematizează universul dantesc formulat în Divina Comedie.
În prima sa etapă, proiectul s-a materializat într-o instalație concepută sub semnul impermanenței, prezentată în anul 2009 într-un spațiu neconvențional, fosta moară de făină „Moara Răsărit” din Oradea. Proiectul a continuat cu o a doua etapă, care a prelungit parcursul entropic al instalației prin dezmembrarea și diseminarea părților sale componente în cadrul mai multor manifestări expoziționale din țară și din străinătate.
În expoziția de față, proiectul se află în ultima sa etapă, o etapă de reîntregire ce subliniază caracterul său tripartit și reconfigurează ansamblul vizual în spațiul consacrat al Palatului Episcopal Romano-Catolic de Oradea, fără însă a-l închide, a spus, la vernisajul expoziției, conf. univ. dr. Ioan Teofil Știop”.

„Palimpsest. Ars Dantesca Combinatoria se ancorează într-un demers artistic care investighează problemele morții, ale inițierii și ale efemerului în contextul așteptării sentinței în urma Judecății de Apoi. Proiectul în forma actuală devine un veritabil Palimpsest cultural în care memoria textului dantesc este reactivată printr-o instalație artistică multisenzorială, ce combină elemente vizuale perisabile și materiale rudimentare într-o viziune simbolică deschisă.

Referințele vizuale la Infern, Purgatoriu și Paradis sunt o serie de propuneri ce reinterpretează vizual itinerariul inițiatic, devenind pas cu pas o experiență estetică și existențială în cheia artei contemporane. Utilizarea materialelor perisabile precum făina, fumul ( în acest caz apelând la tehnica Fumaje) sau a cartonului decupat cu laser evocă o estetică a fragilității, înrudită cu conceptele post moderne de dezintegrare a sensului și decristalizare a imaginilor canonice generate de opera literară ce face interesul creatorului. Luând ca exemplu propunerea lui Teofil Știop, putem face în cazul de acum o paralelă cu instalațiile plasticianului Anselm Kiefer, unde materia degradabilă devine vehicul pentru mit, memorie și traumă colectivă. Totodat la el, memento mori-ul dantesc rezonează cu o criză actuală a metafizicii, unde marile narațiuni – inclusiv cele religioase – sunt supuse unei reconfigurări plastice și conceptuale.

Dacă privim retrospectiv destinul expozițional al pictorului Teofil Știop, de la seria Megamix din 1999, trecând prin Caleidoscopul himeric, Grădini închipuite, fRAMe ori Cornucopia (și nu am amintit toate ciclurile) nu avem cum să nu remarcăm că, în ciuda problematicii abordate și a schimbărilor de registru plastic și mai cu seamă a modificărilor de abordare stilistică, încă de la început artistul, jonglează degajat cu elementele picturale dispersate, consacrând mereu  sinteze vizuale complexe, dense în simbolism și tensiune cromatică, trădând asimilări individuale multiple – de la energia debordantă de tipul lui Jackson Pollock la distorsiunile psihologice ale filosofului Francis Bacon ori vitalismul carnavalesc al lui Marc Chagall.

Privind retrospectiv asupra picturii lui Teofil Știop în general remarcăm că este o veritabilă explozie de nuanțe și haos, de așezare și dezordine. Culoarea este aplicată gestual (aproape violent), creând o textură densă care înghite figurile umane în abstract. Întotdeauna privirea spectatorului este prinsă între fascinație și neliniște, iar senzația de alienare în masă trimite subtil la teme sumbre, înnegurate. Alteori atmosfera din lucrările sale este (una post-apocaliptică), în care alegoria devine greu de evitat – poate fi uneori o critică la adresa distrugerii naturii, sau alteori un comentariu despre vanitatea efortului uman sau o metaforă despre repetiția eternă a dramelor existențiale contemporane și nu numai a violenței.

Dimensiunea participativă  lansată în prima etapă amintește de practica artei relaționale (Nicolas Bourriaud), în care publicul devine co-autor, iar opera se constituie în timp, în funcție de interacțiunile reale. Această „ars combinatoria” nu este doar un joc formal, ci o formă de gândire vizuală care îmbină iconologia medievală cu estetica disoluției moderne. În ultima fază de acum, după cum știm proiectul s-a derulat în trei etape, acum accesul la stratul Paradisului este simbolic blocat, poate fi citită drept o metaforă a imposibilității revelării plenare a transcendenței în cultura actuală – o idee care amintește de viziunea filosofului german Walter Benjamin asupra artei moderne, ca ruină și fragment.

În concluzie, avem de-a face cu un act artistic profund reflexiv, care pune în dialog moștenirea dantescă cu sensibilitățile contemporane, propunând o formă de poetică vizuală prin materie și spațiu. Proiectul este în cele din urmă un act de arheologie vizuală, un palimpsest viu în care Dante este re-ilustrat, nu pentru a fi explicat, ci pentru a îl apropia de întrebările secolului XXI. Acceptând noua propunere și interpretare iconografică a lui Teofil Știop nu facem decât să descoperim nu numai actualitatea problemelor existențiale ce traversează omenirea dintotdeauna, ci și diversitatea exprimărilor vizuale care sunt generate de trăiri ce provoacă în acest caz un imaginar profund personalizat pe fondul însă unei pregătiri exemplare și existențiale marcate de problemele de viețuire specifice și, implicit, de orgolii umane deloc deschise spre respect într-o realitate contemporană unde redobândirea echilibrului de sine și a valorilor culturale nu sunt scopuri primordiale”, a mai spus criticul și istoricul de artă orădean.