Unicamp Preloader

UNIVERSITATEA  DIN  ORADEA - Universitatea din Oradea

UNIVERSITATEA  DIN  ORADEA

Poza articol site univ
Știri

UNIVERSITATEA  DIN  ORADEA

SĂPTĂMÂNA  ȘTIINȚIFICĂ – EDIȚIA  A  XXXV-A

Pe parcursul întregii săptămâni, între 12 și 16 mai 2025, sunt organizate:

Conferințe de înaltă ținută academică, susținute de personalități ale lumii științifice: Președintele Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel Pop și Prof. emerit Paul E. Michelson, membru de onoare al Academiei Române;

Prezentări de carte, sesiuni de comunicări științifice, expoziții tematice și competiții academice;

Evenimente speciale dedicate doctoranzilor, precum competiția internațională „3 Minute Fame”, organizată în cadrul Alianței EU GREEN;

Activități desfășurate în cadrul școlilor doctorale și centrelor de cercetare ale universității.

Evenimentul Săptămâna Științifică aduce împreună membrii facultăților, pe cei din centrele de cercetare, dar și parteneri internaționali, oferind un cadru interdisciplinar pentru dezbatere, cooperare și vizibilitate academică.

Universitatea din Oradea își reafirmă astfel misiunea de a sprijini și promova cercetarea de excelență, dialogul științific și formarea unei comunități academice moderne, deschise și performante.

Pe lângă activitățile academice și evenimentele de prestigiu, Săptămâna Științifică 2025 va include și sesiuni de comunicări științifice organizate de toate facultățile și școlile doctorale din cadrul Universității din Oradea. În plus, vor avea loc și conferințe internaționale de impact.

Arhivă

Tag-uri Populare

Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.