AIESEC – organizația liderilor de mâine caută, azi, noi membri
24 februarie 2026 2026-02-24 14:12AIESEC – organizația liderilor de mâine caută, azi, noi membri
Până la 1 martie, AIESEC, cea mai mare organizație condusă de tineri la nivel mondial, prezentă în România de 35 de ani și de 30 de ani la Oradea, caută noi colegi.
„Misiunea noastră este să dezvoltăm potențialul de leadership al tinerilor prin experiențe practice și proiecte cu impact social”, spun Cătălin Stoian, student, noul președinte al AIESEC Oradea. „Am lansat perioada de recrutare și căutăm studenți pasionați, dornici să se dezvolte”, adaugă Cătălin Stoian.
AIESEC, în parteneriat cu mediul universitar își propune să contribuie direct la creșterea angajabilității studenților săi, oferindu-le un mediu de învățare practic: soft skills, networking internațional, antreprenoriat și lucru în echipă, care completează perfect pregătirea academică și îi pregătește pentru piața muncii.

Iată ce le propune asociația noilor ei membri: „Investește în skill-uri care contează: Învață, prin practică: Project Management, Leadership, Vânzări și Comunicare. Networking: Cunoaște oameni din medii diverse și descoperă perspective noi care îți vor schimba parcursul profesional. Ia inițiativă: Nu lăsa oportunitățile să treacă pe lângă tine, fii protagonistul propriei studenții! În AIESEC Oradea găsești comunitatea care te sprijină să nu mai dai «snooze» potențialului tău”.
Pentru înscrieri accesați: https://bit.ly/Become-an-AIESEC-er
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea