Cupa ULBS – Dance & Gymnastics – Orădenii iau tot!
3 iunie 2025 2025-06-03 14:45Cupa ULBS – Dance & Gymnastics – Orădenii iau tot!
Studenții Universității din Oradea au participat la Cupa ULBS – Dance & Gymnastics, un prestigios Festival Internațional Universitar de Dans și Gimnastică, desfășurat în Sibiu, la finele lunii mai.
Evenimentul sportiv a adunat la start reprezentanți a 17 universități din țară și străinătate. „A fost un cadru competitiv, de înalt nivel și un schimb valoros de experiență artistică și sportivă”, spune conf. univ. dr. Anca Sabău, coordonatorul lotului orădean, adăugând că studenții Universității din Oradea „s-au remarcat prin talent, determinare și profesionalism, obținând rezultate excepționale”.

S-ar putea spune că reprezentanții Universității din Oradea au luat cam tot ce se putea:
- Locul I – Denisa Bărbuș – Gimnastică ritmică,
- Locul I – Denisa Bărbuș – Show Dance Solo,
- Locul I – Patricia Szabo – Jazz Solo,
- Locul I – Patricia Szabo – MTV Commercial Solo,
- Locul I – Patricia Vinter – Open Solo,
- Locul I – Denisa Bărbuș, Patricia Szabo, Lorena Chișcașa, Patricia Vinter, Nedeea Manea și Paul Pascar – Dans tematic,
- Locul II – Denisa Bărbuș, Patricia Szabo, Lorena Chișcașa, Patricia Vinter, Nedeea Manea – Dans de caracter,
- Locul II – Denisa Bărbuș și Patricia Szabo – Contemporan Duo,
- Locul III – Lorena Chișcașa – Contemporan Solo.
„Aceste premii confirmă dedicarea și pregătirea riguroasă a studenților noștri, dar și implicarea cadrelor didactice care îi susțin constant în formarea lor ca adevărați performeri. Participarea la acest festival a fost o oportunitate valoroasă de dezvoltare artistică și competițională, reflectând potențialul și pasiunea studenților din Oradea în domeniul dansului și gimnasticii”, consideră conf. univ. dr. Anca Sabău.


Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea