Profesorul Ion Popa, de la ASE București, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea

Despre eveniment
Cea de a XXI-a conferință internațională EINCO– „Economic Issues – New Challenges” (EINCO 2025).
Facultatea de Științe Economice se găsește înaintea unei săptămâni plină de importante evenimente academice. Printre acestea se numără și ceremonia de decernare a titlului onorific de „Doctor Honoris Causa” al Universității din Oradea profesorului universitar dr. habil. Ion Popa, decanul Facultății de Management a Academiei de Studii Economice din București, o personalitate de excepție în domeniul economic. De asemenea, în perioada 29-31 mai 2025, vor avea loc lucrările celei de-a XXI-a Conferințe Internaționale „Economic Issues – New Challenges” (EINCO 2025).
Ceremonia de conferire a titlului Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Ion Popa, va avea loc în Aula Magna a Universității din Oradea, în ziua de 29 mai 2025, începând de la ora 10:00. „Această distincție reprezintă recunoașterea contribuției excepționale a profesorului Ion Popa în dezvoltarea domeniului managementului academic și al managementului calității în învățământul superior”, afirmă prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, decanul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea.
Conferința Internațională EINCO 2025
Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea organizează, în perioada 29-31 mai 2025, cea de-a XXI-a ediție a conferinței internaționale „Economic Issues – New Challenges” (EINCO 2025). Evenimentul reunește cercetători, profesori și specialiști din mediul economic și academic național și internațional, abordând provocările și oportunitățile din economia actuală și viitoare. Programul conferinței include sesiuni plenare, prezentări paralele de lucrări științifice și oportunități de networking.
Programul EINCO 2025:
- Joi, 29 mai 2025:
- 13:30-14:00: Înregistrare și bufet de networking.
- 14:00-14:30: Deschiderea Conferinței, în Aula Magna a Universității din Oradea, cu discursuri de deschidere ale prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, președintele conferinței și Decanul Facultății de Științe Economice a Universității din Oradea, din partea conducerii Universității din Oradea și a reprezentanților autorităților locale.
- 14:30-17:00: Sesiune plenară cu vorbitori cheie precum profesorul universitar Goran KARANOVIĆ, de la Universitatea din Rijeka, profesor Emeritus Ovidiu NICOLESCU, de la Academia de Studii Economice din București, și profesor universitar dr. habil. Marcel Ioan BOLOȘ de la Universitatea din Oradea.
- 19:00: Cina festivă.
- Vineri, 30 mai 2025:
- 09:30-16:00: Sesiuni paralele online și fizic, structurate pe patru teme principale: Afaceri internaționale, Integrare europeană, Limbi străine și mediu de afaceri; Economie, Administrarea afacerilor, Turism și statistică; Finanțe, bănci, contabilitate și audit; și Management, marketing, informatică economică și cibernetică.
- 11:00-13:00: Lansări de carte de specialitate în Sala F208.
„Invităm comunitatea locală, mediul de afaceri și publicul orădean interesat să participe la această conferință de prestigiu pentru Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea”, a mai precizat prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa, președintele conferinței și decan al Facultății de Științe Economice.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea