„La mulți ani, Editura Universității din Oradea!”
15 decembrie 2025 2025-12-15 13:32„La mulți ani, Editura Universității din Oradea!”
Editura Universității din Oradea a împlinit, în aceste zile, trei decenii de activitate. Cu acest prilej, toate facultățile universității iau parte la o serie de manifestări, în cadrul cărora cadre didactice, autori și studenți vor vorbi despre carte.
Seria acestor evenimente, care se întind pe toată săptămâna 15-19 decembrie 2025, a debutat luni, în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea. Studenți, profesori și autori s-a întâlnit aici pentru a sărbători munca intelectuală și cel mai frumos rod al ei, cartea.
În deschidere, rectorul, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a ținut să-i felicite pe toți cei care au condus „această instituție importantă pentru universitate”, pe cei care lucrează la Editura Universității din Oradea și pe cei care, de-a lungul acestor trei decenii, au publicat cărți, cursuri, culegeri etc. sub egida editurii. „Îmi place să cred că toți universitarii orădeni sunt legați sufletește de această editură. Nu cred că există vreun coleg care să nu aibă măcar o carte sau un curs publicat la Editura Universității din Oradea”, a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, dorindu-i editurii: „La mulți ani!”

La rândul său, președintele Senatului Universității din Oradea, conf. univ. dr. Aurel Căuș a afirmat că „sărbătoarea editurii omagiază munca și efortul intelectual al colegilor noștri”. Președintele Senatului academic și-a reamintit, cu plăcere, că face parte, împreună cu rectorul, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău și prorectorul, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, din generația de dascăli care au venit la Universitatea din Oradea atunci când lua ființă editura ei. „Ne bucurăm că, de o bună bucată de vreme, lucrurile merg din ce în ce mai bine la în ceea ce privește Editura Universității din Oradea”, a mai spus conf. univ. dr. Aurel Căuș, fără a uita să adauge și el: „La mulți ani, Editurii Universității din Oradea!”

Introducându-l publicului pe prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, coordonatorul Editurii Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Mircea Brie, amfitrionul evenimentului, a spus despre prorectorul universității orădene că este „cel care a fost totdeauna alături de noi și ne-a ajutat, chiar mai mult decât îi cere fișa postului”.
În discursul său, prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, a subliniat că Editura Universității din Oradea „ține foarte mult la calitatea lucrărilor pe care le scoate pe piața științifică”. Evocând procesul prin care o scriere vede lumina tiparului, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a spus: „Când scoți cartea de la tipar, trăiești o senzație excepțională, cu totul specială, asemănătoare momentului în care îți ții pentru prima dată copilul în brațe. Vă doresc la toți ca acest sentiment să se multiplice”.

Coordonatorul Editurii Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Mircea Brie a subliniat că, în cei 30 de ani de existență, Editura Universității din Oradea a publicat peste 3.500 de volume. „Editura are un rol foarte important în ceea ce înseamnă peisajul universitar, este o carte de vizită a Universității din Oradea”, a spus prof. univ. dr. habil. Mircea Brie. Universitarul orădean a pledat pentru o prezență mai consistentă a editurii pe care o conduce în viața comunității, pentru că, spunea el: „În esență, asta face o editură, transferă cunoașterea, expertiza universitarilor către societate”. Prof. univ. dr. habil. Mircea Brie a arătat că, deși are o echipă mică, Editura Universității din Oradea a trecut, de la a tipări o carte pe săptămână, la a publica câte două volume săptămânal. El a mai adăugat că Editura Universității din Oradea are, de curând, un nou site și a început să publice cărți în format electronic, acestea „fiind acum la dispoziția tuturor”.

Referent al Editurii Universității din Oradea, Roxana Ivașca a vorbit, pe scurt, despre expoziția de carte pe care a pregătit-o pentru evenimentul aniversar. Ea a evidențiat colaborarea tot mai strânsă a mediului academic orădean cu școala, mai multe lucrări, apărute în ultimii ani sub egida editurii, având drept autori cadre didactice din învățământul preuniversitar.
Prezent și el la eveniment, Ovidiu Gabor, coautor al albumului fotografic „Vlahii din Moravia” a prezentat cartea, rod al unei incursiuni prin satele montane din Cehoslovacia în care locuiesc descendenți ai românilor de altădată.

Manifestarea s-a încheiat cu un emoționant moment de colinde, susținut de corul Departamentului de Muzică al Facultății de Arte, coordonat de lect. univ. dr. Carmen Rus.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea