„Nu renunțați la visele voastre!” – conferință despre antreprenoriat la Universitatea din Oradea
20 mai 2025 2025-05-20 12:05„Nu renunțați la visele voastre!” – conferință despre antreprenoriat la Universitatea din Oradea

„Nu renunțați la visele voastre!” – conferință despre antreprenoriat la Universitatea din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit luni – 19 mai 2025, evenimentul de lansare publică a proiectului „Antreprenoriatul studențesc în era digitală. Dezvoltarea durabilă și continuă a Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea”.
Conferința dedicată studenților care vor să își lanseze propria afacere a fost moderată de Mădălin Răducăniță, reprezentant al organizației „Vreau să fiu antreprenor!” și a avut ca invitați trei oameni de afaceri: Rareș Codrean, Alin Mercheș și Sorin Sucală.
În deschiderea evenimentului a vorbit conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac, coordonatorul proiectului. Universitarul orădean a anunțat că, împreună cu echipa proiectului, și-a propus ca nu mai puțin de 12.000 de studenți ai Universității din Oradea să afle informații despre activitatea Societății Antreprenoriale Studențești (SAS-UO), să desfășoare o serie de conferințe, workshop-uri și cursuri dedicate antreprenoriatului sustenabil și digital, să organizeze vizite la companii de succes ori să acorde consultanță pentru întocmirea unui plan de afaceri.

Una din țintele propuse de gazde, pentru începutul întâlnirii, a fost realizarea unui portret robot al antreprenorului zilelor noastre. „Să nu se dea bătut! Să fie calculat! Să aibă curaj! Să persevereze! Să aibă viziune! Să fie obraznic, îndrăzneț! …”, au spus studenții.
Ceea ce pare a fi numitorul comun al celor trei invitați e apetitul pentru afaceri, manifestat încă de la vârste fragede. Sorin Sucală, azi prosper investitor în domeniul afacerilor imobiliare, a mărturisit că vindea, „încă din școală”, tot ce putea să tranzacționeze. Omul de afaceri clujean spune că a vândut jucării, a făcut consultanță pentru domeniul financiar-bancar, a avut o agenție de publicitate, dar a organizat și concerte rock. „O mai și dăm în gard, că așa e la început”, a afirmat Sorin Sucală, întrebat de un student cum a trecut peste eșecuri.
Rareș Codrean spune că vine dintr-o familie care face antreprenoriat de patru generații. „Nu am știut cum e să fii angajat. Nu mi s-a spus acasă”, a explicat tânărul antreprenor care a vândut primele computere, asamblate chiar de el, încă de când era în clasa a IX-a. Cu afaceri în IT, sisteme de securitate și fiscalitate, omul de afaceri care deține o companie chiar și la Basel, în Elveția, a mizat pe învățătură. „Cel mai important este să investiți în educația voastră. Banii vin singuri, după aceea”, a spus Rareș Codrean.

La rândul său, Alin Mercheș, patronul companiei care „vede” cam tot ce se întâmplă pe străzile Oradiei, a început afacerile din pasiune pentru electronică și pentru că, spune el, și-a dorit să fie independent din punct de vedere financiar. „Scopul meu a fost acela de a nu face nimic operațional. Antreprenoriat înseamnă să creezi sisteme care, la un moment dat, să funcționeze și fără tine”, spune, oarecum paradoxal, omul de afaceri, adăugând că ținta sa ar fi aceea de a lucra două-trei ore pe săptămână. Alin Mercheș, fondatorul companiei care, la un moment dat, era cea mai mare firmă de soft din Oradea, a derulat nu mai puțin de 15 afaceri din domenii diferite. „Pe atunci eram total nefocusat”, spune el, sfătuindu-i pe tineri să fie concentrați asupra scopurilor pe care le urmăresc.
Studenții și invitații lor au purtat un dialog viu, prietenesc. Întrebați ce ar face azi diferit, față de acum niște ani, cei trei oameni de afaceri au avut ocazia de a privi înapoi spre începuturile poveștii lor de afaceri. „Go for it!”, a spus Sorin Sucală, adăugând că „antreprenoriatul este despre a face, a îndrăzni să greșești și a ști să mergi mai departe”. Amintindu-și că a ajuns la urgențe, după ce a „codat trei zile și trei nopți”, Rareș Codrean a recunoscut că și-ar fi dorit să fie mai echilibrat. Alin Mercheș i-a îndemnat pe tinerii antreprenori să fie serioși. „Secretul succesului e să te ții de cuvânt”, a adăugat omul de afaceri care a constatat că, în mediul economic autohton, e multă neseriozitate. „Să vrei e, de asemenea, foarte important”, a adăugat Alin Mercheș.
Conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac, coordonatorul proiectului „Antreprenoriatul studențesc în era digitală. Dezvoltarea durabilă și continuă a Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea”, le-a recomandat și el tinerilor care visează să devină antreprenori: „Nu renunțați niciodată la visele voastre!”

Proiectul FDI – D4: CNFIS – FDI – 2025 – F – 0376, „Antreprenoriatul studențesc în era digitală. Dezvoltarea durabilă și continuă a Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea” are un buget aprobat de 325.000 RON, din care total valoare aprobată de Ministerul Educației și Cercetării, 203.000 RON și o cofinanțare a Universității din Oradea de 122.000 RON.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea