Unicamp Preloader

StartUp Here! - Universitatea din Oradea

StartUp Here!

MIC sas trei
Știri

StartUp Here!

Concurs de antreprenoriat dedicat studenților Universității din Oradea

Universitatea din Oradea, prin Societatea Antreprenorială Studențească (SAS-UO), a organizat, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2025, evenimentul „StartUp Here – Curs de Antreprenoriat și Concurs de Planuri de Afaceri”.

Evenimentul, găzduit de cabana Perla Albastră din Șuncuiuș, a avut ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale studenților, printr-o combinație de cursuri de specialitate, activități practice, exerciții interactive și sesiuni de mentorat. Acestea au fost susținute de conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac și lect. univ. dr. Darie Gavriluț, cadre didactice ale Universității din Oradea. La sesiunile de mentorat și jurizare a participat, în calitate de invitat, și antreprenorul Daniel Pup.

„Pe parcursul celor trei zile, studenții au lucrat în echipe, au generat idei de afaceri, au dezvoltat planuri de afaceri și au exersat prezentarea acestora într-un format profesional, adaptat competițiilor antreprenoriale. Atmosfera de lucru a fost una colaborativă, deschisă și orientată spre creativitate, încurajând atât schimbul de idei, cât și învățarea prin practică”, relatează conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac.

La competiția finală au participat șapte echipe, fiecare prezentând proiecte originale, cu potențial real de dezvoltare. Juriul a desemnat următorii câștigători:

  • Locul I – Pet Wash
    Lăcrimioara Șandro, Răzvan Pașcalău, Patrick Bulzan,
  • Locul II – See Through My Eyes. Discovering Unexplored Corners
    Bianca Pașcalău, Antoniu Novac, Alexandru Ardelean,
  • Locul III – Jarvis AI Corporate
    David Beldean, Georgiana Sabou, Ionuț Frățilă.

Toți participanții au primit diplome care atestă implicarea, progresele și efortul depus în cadrul programului.

„Prin organizarea acestui eveniment, Universitatea din Oradea și SAS-UO își reafirmă rolul în susținerea inițiativelor dedicate tinerilor interesați de antreprenoriat, oferindu-le contextul și resursele necesare pentru a transforma ideile în proiecte concrete, cu impact real în comunitate”, a mai adăugat conf. univ. dr. ing. Ovidiu Constantin Novac.

Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului FDI-D4: CNFIS-FDI-2025-F-0376, „Antreprenoriatul Studențesc în Era Digitală – Dezvoltare Durabilă și Continuă a Societății Antreprenoriale Studențești în Universitatea din Oradea”.

Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea

Arhivă

Tag-uri Populare

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
Group 6 CopyCreated with Sketch.

More Information?

Fill out your details and we will get back to you as soon as possible.