Studenții de la Științe Politice, în vizită la Viena
6 iunie 2025 2025-06-06 14:17Studenții de la Științe Politice, în vizită la Viena
Studenții programului Științe Politice, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea învață în marile capitale europene.
La început de iunie, pentru două zile, 18 studenți orădeni, din anul I și II, au fost la Viena. Vizita desfășurată în capitala Austriei a avut pe agendă sediile Organizației pentru Cooperare și Securitate în Europa (OSCE), al Ambasadei României de la Viena și al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
La OSCE studenții orădeni au asistat la o dezbatere în plen a Forumului pentru Securitate și Cooperare, precum și la două prelegeri susținute de experți în domeniu. „A fost o plăcere să-i întâlnesc pe studenții Universității din Oradea! Sunt foarte curioși și dornici să învețe despre activitatea Centrului de Prevenire a Conflictelor, care funcționează în cadrul OSCE. Apreciem colaborarea noastră cu Cristina Matiuța și sperăm ca ea să continue, astfel încât să ne mai putem întâlni cu talentații ei studenți”, a transmis Florence Le Clézio, senior media assistant la OSCE.

La reprezentanța țării noastre de la Viena, studenții români au fost primiți de Andrea Amza-András, șefa interimară a misiunii diplomatice a României în Austria. „Ea ne-a vorbit despre activitățile ambasadei, despre comunitatea românească de acolo și despre relațiile dintre cele două țări”, relatează prof. univ. dr. habil. Cristina Matiuța, organizatoarea vizitei de studiu.

Vizita la sediul ONU a fost dedicată unui tur ghidat „cu explicații despre misiunea și activitățile organizației”, a mai adăugat universitarul orădean.
„Studenții noștri au fost foarte atenți și, sunt sigură, au avut multe de învățat. În plus, fiindcă sunt bine pregătiți și știut să pună întrebări pertinente, vizita lor n-a trecut neobservată”, spune prof. univ. dr. habil. Cristina Matiuța.
Echipa de Comunicare – Universitatea din Oradea