Ansamblul de clădiri Art Nouveau ce constituie nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat, de-a lungul timpului, Universitatea din Oradea este clasificat ca monument istoric de categoria A (cod LMI BH-II-a-A-01031). Clădirile din campusul central fac parte din patrimoniul cultural național al României ca monument istoric de importanță națională. De asemenea ansamblul Art Nouveau este parte a circuitul internațional al monumentelor Art Nouveau, Oradea fiind singurul oraș din România membru în Rețeaua Art Nouveau Network.

Ansamblul arhitectural, care a inițial era planificat ca fiind format din 12 pavilioane, a fost proiectat de arhitectul orădean Vágó József, în anul 1911.

De construcția efectivă s-a ocupat antreprenorul Ince Lajos, cel care, din câte se pare, și-a pus amprenta asupra planurilor inițiale aducând unele modificări proiectului.

Clădirile se înscriu in curentul secession de tip vienez. Decorațiunile, la nivelul fațadelor, aproape că lipsesc. Jocurile volume, feroneria, tâmplăria, vitraliile, țiglele colorate, sunt cele care dau valoare estetică acestor clădiri.

Lucrările de construcție efective s-au desfășurat între anii 1911 și 1913. Cele 12 pavilioane planificate să compună acest vast complex erau: Comandamentul, 4 vile ale subofițerilor, cantina, baia, 2 pavilioane de pază, cazărmile și clădirea școlii.

Izbucnirea Primului Război Mondial a determinat oprirea lucrărilor, pe când încă erau în proiect alte 8 clădiri, printre care și un spital.

După 1919 ansamblul a avut aceeași destinație, aceea de școală de jandarmi.

Din 1946, aici a funcționat Școala de Ofițeri de Poliție, iar între 1950 și 1962 Școala de Ofițeri M.A.I. și Grăniceri.

Din anul 1963, clădirile au fost repartizate noului Institut Pedagogic de trei ani, care în anul 1990 s-a transformat în Universitatea din Oradea.

Imaginea, din arhive, a fost colorizată de S. Major, după o carte poștală din epocă.