Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-2100-0
Cel de-al optulea volum colectiv al bibliotecarilor școlari din județul Bihor intitulat „Biblioteca, izvor nesecat de cunoștințe” coordonat de doamna bibliotecar CCD Bihor, profesor Mariana Rodica Trofin este o este o colecție de materiale din sfera de activitate a bibliotecarilor școlari, realizate coerent și care au la bază o bibliografie corect citată în text.
Lucrarea este presărată cu numeroase citate celebre, alese cu măiestrie, care confirmă rolul bibliotecilor școlare, rolul lecturii în viața tinerilor, dar și a adulților.
Materialele cuprinse în acest volum se caracterizează prin originalitate și caracterul practic-aplicativ. Ele transmit un mesaj clar și îndeamnă spre lectură care are, prin excelență, un rol formator și este una dintre principalele caracteristici ale formării culturale, intelectuale, etice și estetice a copilului.