Încărcare....
 
British EnglishRomână

Despre Universitatea din Oradea

Introducere

Misiunea noastră, a Universitatii din Oradea, este să promovăm cunoştinţele, cercetarea şi instruirea prin parteneriate între cadrele didactice, studenţi şi comunitate.
În ultimii 22 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.
Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea din Oradea oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 15 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.
Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.
Universitatea din Oradea este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională.
În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi.

Scurt istoric

Tradiţiile învăţământului superior orădean, folosind o metaforă istorică, se pierd în negura vremurilor. În anul 2010 s-au împlinit 230 de ani de la înfiinţarea învăţământului academic orădean şi 47 de ani de învăţământ universitar continuu la Oradea.

În atmosfera iluministă a sfârşitului secolului al XVIII-lea ia fiinţă la Oradea, în 1780, o "instituţie superioară pentru învăţământul filozofic", transformată în 1788 în Facultate de Drept, cea mai veche facultate nu numai de pe cuprinsul României actuale, ci dintr-o vastă regiune a răsăritului european.

Din 1921 toate cursurile Facultăţii de Drept s-au ţinut în limba română. În 1923, prin ctitorirea a două Academii teologice viaţa universitară orădeană va primi noi dimensiuni.

Academia de Drept din Oradea, alături de cele două Academii teologice mai avea de făcut un pas, prin integrarea unei Facultati de Litere, pentru indeplinirea unui deziderat mai vechi de alcatuire a unei universitati a Crisanei la Oradea, numai ca in anul 1934, in imprejurari peste care se trece repede cu vederea, nucleul universitar din Oradea se destrama iar Facultatea de Drept, dupa un secol si jumatate de activitate neintrerupta, este desfiintata si transferata la Cluj.

Dupa aproape trei decenii de la intreruperea activitatii Academiei de Drept din Oradea, la 1 octombrie 1963, printr-un Ordin al Ministerului învăţământului, se infiinteaza la Oradea un Institut Pedagogic de 3 ani, menit sa complineasca penuria de cadre didactice din învăţământul de cultura generala. Noua institutie de învăţământ superior orădean isi incepe activitatea cu doua facultati: filologie si matematica-fizica, la care din anul urmator se adauga Facultatea de Istorie-Geografie si cea de Educatie Fizica. Rand pe rand, noile specializari dobandesc regim universitar pana in deceniul trecut, cand din 1983, datorita unei politici educationale eronate, specializarile didactice si umaniste isi restrang activitatea si, dintr-o institutie de învăţământ prospera, nu ramane decat un institut de subingineri, afiliat Institutului Politehnic din Cluj.

In mai 1990, printr-un decret al guvernului roman, s-a infiintat Universitatea Tehnica, denumita apoi Universitatea din Oradea, pe temelia puternica a unor prestigioase traditii universitare oradene. Era o reparatie culturala si stiintifica de mult dorita in viata societatii romanesti, ca o incununare la Oradea a victoriei revolutiei poporului roman din decembrie 1989, una dintre cele mai mari realizari romanesti din Crisana dupa realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Se intruchipa astfel visul atator generatii de intelectuali bihoreni, exprimat limpede de un istoric al institutiilor culturale din municipiul Oradea si judetul Bihor: "Cat pentru viitor dorinta tuturor romanilor de bine este ca la Oradea sa se infiinteze o universitate completa, ale carei lumini sa strabata intreaga granita de vest a Romaniei".

Astazi, Universitatea din Oradea este o asemenea institutie de învăţământ superior completa, care integreaza in sine 15 facultati.

In cadrul Universitatii din Oradea functioneaza un Departament de Pregatire si Perfectionare a Personalului Didactic (DPPPD) care asigura pregatirea pedagogica a studentilor si perfectionarea prin definitivat si grade didactice a profesorilor intr-o gama larga de specialitati. Pentru crearea unor structuri de învăţământ mai deschise si mai flexibile, concepute in functie de necesitatile de adaptare la conditiile pietei de munca, in cadrul Universitatii din Oradea continua dezvoltarea formei de învăţământ la distanta, in acest sens existand Departamentul pentru învăţământ la Distanta si învăţământ cu Frecventa Redusa (I.D.I.F.R.). S-a infiintat la nivelul universitatii, un Departament de Educatie Permanenta (D.E.P) al carui obiectiv fundamental este dezvoltarea competentelor si aprofundarea cunostintelor dobandite intr-o forma de instruire initiala (licenta, masterat, doctorat). Activitatile de instruire din sfera formarii profesionale continue cuprind: conversie/reconversie profesionala; cursuri de formare profesionala; cursuri postuniversitare de specializare; cursuri postuniversitare de perfectionare; workshop-uri.

Toate cele 15 facultati, cu toate cele 108 specializari pentru învăţământ universitar de licenta, sunt acreditate ori autorizate. învăţământul universitar de masterat cuprinde 86 de programe de studiu, iar învăţământul universitar de doctorat cuprinde 10 domenii.

In facultati, activitatea instructiv-educativa este insotita si aureolata de cercetarea stiintifica. Alaturi de performantele profesionale si comportamentul moral, cercetarea stiintifica devine criteriul prioritar de evaluare academica a personalului din învăţământul superior. Pe langa universitate functioneaza 29 de centre de cercetare institutionalizate din care 3 acreditate CNCSIS.

Activitatile didactice si de cercetare dispun de o baza materiala corespunzatoare, in continua extindere si modernizare. Studentii Universitatii din Oradea au la dispozitie o aula noua si doua reconditionate cu 640 de locuri, 22 de amfiteatre cu 1.940 de locuri, 60 de sali de curs si seminarii cu 3.000 locuri si alte 3.000 de locuri in cele peste 150 de laboratoare, in total 8.580 locuri numai pentru activitati didactice directe cu studentii. Avem o cantina moderna cu 200 de locuri, 2 camine studentesti proprii, situate in campus, si alte 2 inchiriate, iar in curand va fi finalizata constructia a doua camine studentesti cu cate 402 locuri, situate in imediata vecinatate a campusului.

S-a finalizat constructia noii biblioteci universitare cu facilitati moderne, complet computerizata. Dezvoltam in continuare baza sportiva a Facultatii de Educatie Fizica si Sport cu terenuri de rugbi, fotbal, volei, handbal, tenis, baschet, sali de gimnastica, atletism. Baza sportiva sta la dispozitia tuturor studentilor in timpul lor liber. Pentru agrement si odihna folosim baza noastra proprie de la Stana de Vale.

Trebuie sa admitem cu totii ca nu exista nici o investitie financiara sau imobiliara mai rentabila decat cea pentru studenti. învăţământul insusi ramane mereu cea mai buna investitie pe termen lung, fiindca nici un bun nu este mai pretios decat cunostintele dobandite in perioada studiilor universitare.

 



Contact

Universitatea din Oradea
Str. Universității nr. 1, 410087 – Oradea
Tel1:   +40 259-432830
Tel2:   +40 259-408113
Fax:   +40 259-432789
rectorat@uoradea.ro